Nicolae Neagu

Eu aș vrea să vă reamintesc că acest acord sau această intenție de a legifera un acord din 2015 vine, bănuiesc, în spatele unei vizite a oficialilor români de la acea vreme în China. Și parcă era o poveste că vom încerca să facem un metrou de la Aeroportul Otopeni către stadioane, că vom încerca să mai facem niște linii de metrou în București, pe investiții, pe infrastructură chinezească, că poate vom reuși să-i aducem să facă și infrastructură mare, că vom încerca să aducem, să facem și trenuri de mare viteză, că poate facem niște poduri, într-adevăr, de mare gabarit și extrem de sigure.

Deci, cu siguranță, discuții au existat. Problema e alta. Problema este că, a participa la o bancă de investiții în Beijing, ar trebui, într-un fel sau altul, să avem niște garanții. O garanție ar fi niște proiecte posibile pentru România.

Dar ne punem o problemă sau eu cel puțin îmi pun o problemă: cât de oportun ar putea fi în acest moment, știind, spre exemplu, și ceea ce s-a întâmplat cu cealaltă bancă pe care am finanțat-o, tot de investiții, din fostul CAER, cu sediul la Moscova? Sau dacă, cumva..., cum vom fi tratați și priviți de către europeni, de către Bruxelles. Numai ce discutam chiar înainte ce important ar fi să cădem de acord ca proiecte de infrastructură mare să le facem exclusiv pe fonduri europene, atâta timp cât Comisia Europeană, voci autorizate de la Bruxelles ne spun: „Domnule, dați drumul la proiecte, că vi le finanțăm!”

Din acest motiv, ne vom abține de a fi de acord cu acest proiect de lege.