Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 noiembrie 2010
procedural · adoptat
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Eu aveam în raport să prezint plenului și o asemenea propunere, care izvorăște din lege, dar aș vrea mai înainte să fac două comentarii, pentru ca dumneavoastră să hotărâți.
Textul de lege dă posibilitatea alegerii de către plenul Senatului a președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu majoritatea voturilor senatorilor, astfel încât între cei doi este greu de crezut că va fi atinsă o asemenea cifră.
Același text spune că, în varianta în care niciunul dintre candidați nu obține majoritatea de voturi a senatorilor prezenți, se organizează un al doilea tur și va câștiga cel care va avea voturi mai multe. Înseamnă că noi, în cazul de față, suntem, de fapt, în al doilea tur de scrutin și va câștiga cel care va obține mai multe voturi valabil exprimate.
O altă problemă, care este legată de reglementarea cu totul specială în privința președintelui Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Textul de lege prevede audierea candidaților la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, apoi, citez: „Senatul hotărăște asupra numirii acestora, după audierea lor în plen”.
Deci candidații, conform textului de lege, trebuie să fie audiați de plen înainte de a primi votul Camerei Superioare a Parlamentului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.