Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
procedural · respins
Alexandru Pereș
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 4–9 martie a.c. 22
Discurs
Eu presupun că aceste 416 tone de semințe sunt semințe pentru culturi, sunt semințe pentru culturile de primăvară, că, altfel, nu ceream prelungirea și garantarea acestor certificate de depozit pentru semințe de cereale din culturile de toamnă.
Dacă este așa, atunci avem o problemă, inclusiv cele spuse de domnul profesor Oprea, despre aceste sume pe care dorim să le imobilizăm, de fapt. E vorba de 427 de milioane de lei pe care putem să îi folosim foarte bine după ce încheiem perioada de semănat pentru culturile de primăvară. Bănuiesc că este vorba de porumb, floareasoarelui, soia, probabil și alte culturi de primăvară. Deci asta ar însemna 1 iunie 2013.
Acum se pune întrebarea de ce nu am pus un amendament pentru această problemă în Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, și îi cer scuze domnului senator Oprea pentru că am să-i răspund eu. Din păcate, mai există momente când activitățile din comisii se desfășoară în paralel cu alte activități din Senat. De această dată, la dezbaterea în comisie a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012, o parte dintre membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală au participat la ședința Birourilor permanente reunite și nu am putut să depunem acest amendament la această ordonanță.
7 luni. Există posibilitatea imobilizării unei sume importante și necesare pentru activități în agricultură, e vorba de 427 de milioane de lei, pe care, începând cu luna iunie, putem să-i folosim pentru alte scopuri.
Acum, revenind concret la propunerea mea, având în vedere că și adoptarea tacită este 7 martie 2013 – este vorba de o săptămână și mai bine –, v-aș propune, domnule președinte și stimați colegi, să fiți de acord cu retrimiterea la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și, dacă este posibil, și la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală pentru a veni cu acest amendament.
Nu putem, sigur, în plenul Senatului să depunem amendamente decât în situații excepționale. Nu cred că este chiar o situație excepțională și, ca să nu creăm precedent, v-aș ruga să fiți de acord pentru retrimitere în prima fază și, sigur, peste o săptămână să putem discuta și cu aceste amendamente acest Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.