Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 mai 2000
other · retrimis
Vasile Matei
Discurs
Eu regret cã nu pot fi de acord cu domnul senator de data asta ºi nici nu-l înþeleg de ce nu este de acord. Fiindcã noi, oricum, cei care aspirã la anumite demnitãþi, sau fost lucrãtori de securitate ca poliþie politicã, sau informator ºi colaborator, numele lor vor fi publicate în **Monitorul Oficial** de cãtre Colegiu. ªi permiteþi-mi sã am dreptul eu, ca ºi urmãrit, presupunând cã am fost urmãrit, sã primesc numele în clar al celor care m-au turnat, sã primesc numele în clar al ofiþerului care m-a prelucrat ºi sã fac cu ele ce vreau eu. Dacã tot facem aceastã lege, probabil cã eu nu voi da publicitãþii, cã vom gãsi ºi pe vãrul, ºi pe fratele, ºi pe nevasta ºi nu voi avea interes sã dau publicitãþii. Dar eu zic cã este bine sã rãmânã aºa, sã mi se dea mie, care voi face cerere, sã vedem care mi-au fost prietenii care m-au turnat ºi eu sã fac pe urmã ce vreau cu acest dosar.
Eu cred cã este corect aºa. Lãsaþi, domnule senator, cã este bine ºi chiar obligativitatea asta, Colegiul sã oblige, sã caute în arhivã numele în clar al celor care au turnat ºi au turnat sub pseudonim. Eu zic cã este bine sã rãmânã aºa.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.