Dumitru Oprea

Eu sunt chiar surprins de faptul că o lege a educației nu trece prin Comisia pentru învățământ, e prima dată când constat așa ceva.

Românul are o explicație „Graba strică treaba”, dar, pe fond, lucrurile sunt mult mai grave decât par, pentru că este o discriminare vădită în favoarea unor oameni care primesc recunoașteri dincolo de sistemul educațional.

Noi am fost blânzi și buni în Senat, acordând din bugetul României pentru diverse academii sume acordate anual pe viață, dar în momentul în care se vine cu o imixtiune din afara sistemului educației, cum să ții oamenii în învățământ, este o atingere gravă a egalității de șanse.

Un profesor universitar titular, fără să aibă și privilegiul de a fi membru al unei academii, nu poate să fie prelungit decât după 65 de ani, până la 70 de ani, cu aprobarea consiliului departamentului, a consiliului facultății și cu votul senatului universitar.

Rețineți: conferențiarii și profesorii, după 65 de ani, an de an, sunt analizați până la 70 de ani. Un om, în România, poate fi titular până la 70 de ani, dacă are acest regim de prelungire. Dacă este titular, automat poate avea și funcție de conducere, de la șef de catedră până la rector.

Or, ceea ce se cere acum contravine flagrant chiar și deciziei Curții Constituționale.

Am în mână Decizia nr. 599/14 aprilie 2009 a Curții Constituționale. Iată ce spune, cu trimitere la membrii academiilor:

„Astfel, aceștia din urmă beneficiază de o prelungire de drept a raporturilor de muncă cu angajatorul până la vârsta de 70 de ani, în vreme ce profesorii și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor pot fi menținuți ca titulari în funcția didactică, pentru aceeași limită de vârstă, numai la cerere și cu acordul consiliului facultății și aprobarea anuală a senatului universitar.”

Deci introducem o discriminare produsă de un alt sistem decât cel educațional.