Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2017
procedural · respins
Traian Băsescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Eu sunt convins că niciunul nu trăiește degeaba în România.
Dar aș vrea să limpezim o abordare pe care a avut-o domnul președinte Călin Popescu-Tăriceanu. Art. 148 din Constituția României: „Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate...” și nu mai citesc. Vreau să înțelegem un lucru. Când am intrat în Uniunea Europeană, am cedat din suveranitate.
Avem capitolul 3 din tratat, care dă o listă întreagă de domenii în care Bruxelles-ul este suveran, și nu statul național. Încurajarea naționalismului este distrugerea Uniunii Europene. Nu mai suntem suverani, în sensul clasic al cuvântului, de când am intrat în Uniunea Europeană. Asta vreau să ne fie clar la toți.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.