Ioan Bivolaru

Eu sunt de urmãtoarea pãrere, cel puþin în soluþia pe care a dat-o colegul Stanciu.

Nu existã sub nici o formã, ºi existã ºi o cutumã din acest punct de vedere, amendament respins sau admis care sã nu fie prins sau acceptat în dezbatere de cãtre

comisia de fond. Dacã, din eroare birocraticã, un amendament nu a fost prins în raport, totdeauna s-a recunoscut aici de cãtre comisia pe fond cã acest amendament a fost fãcut ºi a fost luat în discuþie. Este un caz de excepþie ºi cazul de excepþie a creat o cutumã pe care nu ºtiu dacã e cazul s-o prindem acum cu un text de lege. Este o problemã.

Deci eu, personal, þin foarte mult ºi la cutume. Teza din art. 96 este o tezã extrem de generoasã cu care se încearcã, într-adevãr, sã grãbim foarte mult dezbaterile în plen.

ªi eu aº propune, domnule preºedinte, sã eliminãm sintagma ”pe articoleÒ, sã trecem la ”dezbaterea proiectului sau propunerii legislativeÒ, pentru cã vom dezbate numai acolo unde avem amendamente admise sau respinse, dar nu pe articole, pentru cã aceasta înseamnã cã dezbatem toate articolele.

În condiþiile în care articolele nu au amendamente ºi nu au aceste amendamente respinse sau admise, sigur cã avem un alt text, în care, dacã nu au fost astfel amendãri, se considerã de cãtre dumneavoastrã cã sunt ca ºi acceptate.

Deci, ca sã nu coborâm din nou nivelul de dezbatere, dezbaterea sã nu fie pe articole. Se discutã proiectul ºi ºtim cã în proiect vom discuta numai amendamentele respinse sau admise.