Nicolae Vlad Popa

Eu vă voi vorbi despre responsabilitatea noastră, despre transferul de responsabilitate, despre urmările unui astfel de act. Vă voi vorbi ca să vedeți cât de importantă, că spunea cineva că este inutil, cât de „utilă” este această hotărâre de constatare a unei stări. Așa ceva nu există, pentru că... Și, aici, îl citez pe domnul Sârbu, dar citez din hotărârea Curții Constituționale: „Senatul trebuie să redacteze.” A greșit că nu a redactat. Într-adevăr, trebuia să redacteze o hotărâre care să spună foarte clar: „încuviințează arestarea senatorului”. Punct.

Asta trebuie să facem și acum, pentru că devenim caraghioși. Noi putem acum să judecăm și dumneavoastră să votați pe niște articole care au fost desființate tot de noi? Unde ajungem? O să râdă lumea de noi. E o vorbă românească, curcile! Cum adică să votăm pe niște legi pe care noi le-am schimbat?!

Este clar că acele legi – a recunoscut toată lumea când a fost dezbaterea respectivă – au încălcat textul Constituției. Păi, dacă au încălcat textul Constituției, noi, acum, să ne legăm la ochi și să facem, să revenim undeva în timp, la data respectivă, și să acoperim o greșeală – efectiv o greșeală – pe care atunci a făcut-o nu comisia!? Comisia a numărat și rezultatul e OK, nimeni nu contestă și nu repetă votul.

Și, aici, domnule președinte, este responsabilitatea, pentru că senatorii, în momentul în care votează, preiau toată răspunderea blocării justiției, toată răspunderea tergiversării la nesfârșit a acestui caz, de o lună de zile, asupra lor, asupra celor care votează astăzi pentru o asemenea hotărâre care, încă o dată spun, nu are ce căuta, pentru că Curtea spune clar: „redactare”. Redactare nu înseamnă vot, redactare nu înseamnă plasarea responsabilității asupra altora.