Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 iunie 2010
other · adoptat
Marian Florian Săniuță
Discurs
Eu voi fi foarte scurt și la obiect, cu permisiunea dumneavoastră.
Vă mulțumesc. Stimați colegi,
Domnule ministru,
Spre deosebire de unii dintre colegii mei, eu nu vă voi spune azi de la această tribună ce nu ați făcut, pentru că, domnule ministru, chiar ați făcut câte ceva pentru cetățenii din orașul Slănic Prahova și comunele înconjurătoare. Pentru conformitate, vreau să informez plenul că orașul Slănic este, din cele ce cunosc eu, singurul oraș din România în care nu mai ajunge trenul, deși este una dintre localitățile unde s-a scris istorie CFR. Și asta din cauza nereparării unui pod pe tronsonul Ploiești – Slănic la km 30+370. Și aceasta din anul 2007, deci de peste 3 ani.
De atunci, domnule ministru, ați făcut să dispară zâmbetul de pe fața copiilor care se chinuiesc să ajungă dimineața la școala din Slănic.
I-ați obligat pe puținii navetiști cu loc de muncă în Slănic sau în comunele din periurban să cheltuiască sume mari cu microbuzele private. Cui aparțin acestea oare? Și asta deși, în mandatul 2005–2008, le-ați promis că vor trăi mai bine.
Ați refuzat posibilitatea oamenilor simpli de a veni la tratament în bazele balneare din Slănic. Ați descurajat persoanele cu venituri mici să facă turism, și, nu în ultimul rând, domnule ministru, ați contribuit la înrăutățirea situației economice a Salinei Slănic, și asta pentru că ea utiliza transportul vagonabil pe cale ferată, și asta, stimate domnule ministru, pentru că în recentele campanii ați susținut teza că alții vor să ia sarea românească.
Aș putea, domnule ministru, mai ales că dumneavoastră vă pricepeți, să vă vorbesc despre concursurile de aeromodele care n-au mai avut loc la Salina Slănic.
Întotdeauna am încercat să dau o notă de eleganță dezbaterilor din Parlamentul României, așa voi face și acum, citându-vă. Este vorba despre un fragment din stenograma plenului Camerei Deputaților din 14 ianuarie 2010.
Domnul Radu Berceanu: „Domnul deputat Săniuță are dreptate, este o problemă foarte dificilă acolo, o problemă gravă. Este un pod deteriorat care, într-adevăr, taie accesul. Noi nu am pus o sumă, pentru că încă nu am avut indicatorii tehnico-economici ca să putem să punem o sumă, dar, așa cum i-am spus și domnului Săniuță, anul acesta vom termina indicatorii tehnico-economici undeva în 2-3 luni și, la prima posibilitate de rectificare sau altceva, vom și finanța ca să pornim lucrările acolo.”
Așa că, domnule ministru, vă rog să dați dovada eleganței dumneavoastră, proverbială de altfel în Parlament, și să vă motivați lipsa de acțiune care contribuie la accentuarea vulnerabilităților României prin afectarea infrastructurii critice, așa cum este definit în Proiectul strategiei naționale de apărare. Sau opinați, domnule ministru, că în România, cu eleganța mori de foame.
Eu, oricum, cu eleganța modestiei îmi doresc, domnule ministru, să ajung cu trenul la Slănic, nu cu Audi A6 ca dumneavoastră.