Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2010
Informare · adoptat
Petre Daea
Discurs
Eu vreau, astăzi, să-mi desfășor activitatea în Senatul României pentru mandatul pe care îl am ca senator, cu o regulă impusă de Constituție, cu norme precizate, admise, respectate, exercitate și derulate de noi toți.
Domnule președinte,
Dumneavoastră sunteți președinte al Senatului să respectați Constituția, nu să o încălcați. Sunteți senator al României să respectați jurământul, care spune clar: respectarea Constituției și a legilor țării!
În această situație, dumneavoastră aveți un singur demers, de a asigura legalitatea în actul nostru de legiferare. Or, această legalitate pornește de la o metodă, de la o regulă, de la o cutumă, care vine și ca un exercițiu al muncii noastre.
## Domnule președinte,
Aș vrea să vă solicit ca stafful să pună la dispoziție în Senatul României, acum, astăzi sau în ședința următoare, dacă există vreodată, vreodată în desfășurarea ședințelor o altă procedură decât cea pe care am urmat-o astăzi, procedură care a fost respectată și de colegul de la PD-L, că, altminteri, nu venea, în afara procedurii, să susțină o declarație politică.
Am tot respectul și-l prețuiesc pe domnul senator Feldman Radu Alexandru. A spus aici un lucru extraordinar de important, că Domnia Sa, și îmi aduc aminte, a solicitat în Parlamentul României ca, în momentul în care se discută punctul distinct „Declarații politice” din programul de lucru al Senatului, să fim prezenți. Iată, astăzi o facem, ba mai mult decât atât, vin și miniștrii. Este foarte bine.
Îl văd și pe colegul ministru de la Ministerul Sănătății, un senator valoros, un coleg respectabil și respectat, care a lăsat patul bolnavilor să vină astăzi să dinamiteze programul de lucru al Senatului României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.