Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2005
procedural · retrimis
Emil R„zvan Theodorescu
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Eu vreau s„ mul˛umesc colegilor parlamentari care s-au g‚ndit la noi, la membrii Academiei, dar vreau s„ spun ∫i eu, de∫i ∫tiu c„ exist„ p„reri contrarii Óntre colegi, c„ este un picu˛ exagerat Ón momentul de fa˛„ s„ ni se m„reasc„ nou„ indemniza˛iile.
Sigur, nu a˛i auzit de multe ori asemenea lucruri din gura unui academician, a domnului Eugen Simion sau din gura altui academician, a mea, dar, Óntr-adev„r, sigur cei 171 de rom‚ni care sunt ale∫i Ón Academia Rom‚n„ merit„ mult, dar dac„ ne referim la ceea ce este ast„zi Ón Rom‚nia, voi spune c„ cele 17 milioane pe care le primesc eu, ca academician, ca indemniza˛ie, sunt suficiente pentru momentul de fa˛„.
™tiu c„ sunt colegi care Ón afara Academiei g‚ndesc altfel ∫i le mul˛umesc pentru reveren˛a pe care o fac Academiei.
Vreau s„ subliniez Ónc„ o dat„, ceea ce a spus aici colegul meu ∫i pre∫edintele meu, Eugen Simion, cercetarea este Ón suferin˛„, acolo ar trebui s„ facem o ini˛iativ„, banii ar trebui s„ se duc„ Ón zona aceea.
™i, Ónc„ o dat„, apropo de ceea ce spunea domnul Vosganian, sunt de acord cu ceea ce sus˛inea, dar vreau s„ adaug ceva, cu pu˛in„ impertinen˛„ – ∫i v„ rog s„ nu mi-o lua˛i Ón nume de r„u: nici o ini˛iativ„ legislativ„ a nici unui parlamentar nu ne poate spune nou„ cum s„
ne organiz„m Ón interiorul Academiei, care este o institu˛ie absolut autonom„, nu numai cea mai important„, din punct de vedere intelectual, a Rom‚niei. Chestia cu academicienii, cu 80 de ani, cu cei din afar„... asta este treaba noastr„ ∫i am ruga ca niciodat„ nici un parlamentar s„ nu se g‚ndeasc„ s„ ne fac„ ordine Ón curtea noastr„.
V„ mul˛umesc ∫i vreau s„ mul˛umesc colegilor, inclusiv colegilor de partid care s-au g‚ndit la acest lucru.
Œn˛eleg c„ a fost un g‚nd foarte curat ∫i bun, dar este pu˛in exagerat pentru momentul de fa˛„ Ón ceea ce ne prive∫te pe noi, pe membrii Academiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.