Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iunie 2022
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Vulpescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Evenimentele de la sfârșitul săptămânii trecute de la București readuc în prim-plan o problemă care nu a primit un răspuns adecvat în timp: consumul și dependența de droguri. Este o problemă care reflectă o multitudine de eșecuri, începând cu decizia politică, cooperarea instituțională, educația, sănătatea publică, politicile destinate adolescenților și tinerilor*. Trebuie să recunoaștem că, într-un soi de consens național, am preferat să ne prefacem că este o problemă fără importanță, care nu merită prea multă atenție, că e rezultatul unei alegeri individuale, nu are efecte asupra societății. Acest consens ipocrit nu ne face bine, dovadă fiind cele petrecute la Festivalul Saga din București.
Acum constatăm că prea mulți, în România, au devenit consumatori de droguri, că traficul de droguri a devenit o adevărată industrie, în care sunt „angajați” inclusiv oameni din instituții pe care statul le-a creat pentru a preveni și a combate traficul și consumul de droguri, că drogul a pătruns adânc în școala românească și o „structurează” mai vizibil decât reformele succesive din ultimele 3 decenii.
Libertatea de a alege este o scuză facilă pentru lipsa de rezultate a politicilor publice în domeniu. Avem instituții care sunt, practic, forme fără fond, ele nu reușesc măcar să dialogheze una cu celelalte, nu mai vorbim de cooperare, nu există criterii de performanță pentru analiza lor, nu sunt încadrate cu specialiști cu pregătire specială în domeniu*