Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2015
Informare · informare
Marian Neacșu
Discurs
Evident că e o temă dragă pentru dumneavoastră. După zgomotele pe care le faceți în sală, dovediți, o dată în plus, că vă interesează subiectul. Poate acum mai puțin, dar cred că v-a interesat la o anumită vreme mult mai mult decât atât. Mă bucur că renunțați, e cam târziu totuși. Stimați colegi,
În momentul în care ne-am propus să facem un soi de reformă internă în ceea ce privește regulamentul și să revoluționăm într-un fel sau altul relația dintre Guvern și Parlament, am sperat ca aceste ore dedicate discuțiilor constructive pe care parlamentarii să le aibă cu miniștrii, pe care parlamentarii să le aibă cu prim-ministrul, vor căpăta greutate și consistență.
Din păcate, nu constatăm decât că am făcut sau n-am făcut altceva decât să dublăm șirul acelor declarații politice pe care oricum nu le ascultă nimeni și nu-i deloc în regulă. Ne-am propus... și ne-am propus atunci când am discutat lucrurile astea să venim aici, la aceste evenimente, să le transformăm în evenimente, să ridicăm probleme serioase, să căutăm, să găsim soluții împreună.
O dată în plus, se pare că nu reușim să vă ducem într-o astfel de zonă, pentru că, mă rog, atât de prinși de demagogie, evident că nu reușiți să construiți nimic serios, veniți doar să ne citiți o înșiruire, mai mult sau mai bine însăilată de cuvinte, care adesea n-au foarte multe... sau n-are foarte multă relevanță în realitate.
Mă așteptam ca astăzi, aici, o temă, care este importantă pentru națiune, pentru că așa au decis cei care au solicitat această temă, să fie tratată de toată lumea cu interes, cu dorința de a găsi soluții, evident că, acolo unde este cazul, și cu acuze fundamentate, dar nimic din toate astea nu s-a regăsit aici. Mă rog, admit că este doar prima astfel de ședință și că o să începem ușor, ușor să ne rulăm, o să începem ușor, ușor să ne găsim cuvintele, o să începem ușor, ușor să învățăm să ne ascultăm și să ne respectăm unii pe alții, să avem conlucrări, să avem schimb de opinii, să putem să aducem aceste discuții acolo unde le-am gândit inițial, să fie profitabile nu neapărat pentru noi, nu neapărat pentru Guvern, cât pentru cetățenii, cât pentru cetățenii care așteaptă lucrurile importante și serioase de la noi, și nu o bătălie sterilă și demagogică. Cred că asta și ăsta ar fi trebuit să fie semnalul, ăsta ar fi trebuit să fie mesajul, dar eu sunt o persoană optimistă prin definiție și sunt convins că, pe măsură ce înaintăm în astfel de exerciții, altminteri extrem de benefice și de democratice...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.