Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2022
Declarații politice · respins
Vasile-Daniel Suciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Evident că nu pot să îmi mulțumesc mie că mi-am dat cuvântul.
Dar, de câteva zile, săptămâni, din nefericire, poate, pentru mine, mă uit la ce se întâmplă în plen.
Stimați colegi,
Când mârlănia devine bărbăție, să știți că avem cu toții o problemă.
Când cea mai abjectă înjurătură devine manifest politic, stimați colegi de la USR*, când, în funcție de interesul politic, ne bucurăm și juisăm când un coleg de politică este făcut praf, să nu ne mirăm că am ajuns aici.
Domnule Barna, Domnule Simonis,
Domnule Suciu,
Domnule Roman,
Cu toții am avut excesele noastre, dar oare este în regulă să ne tot uităm și să oferim oamenilor care se uită la noi un spectacol jalnic?
Este în regulă să vorbim că majoritatea pune pumnul în gura cuiva, dar oare este în regulă să acceptăm că o minoritate ia ostatic un plen și niște dezbateri?
Nu este în regulă nicio extremă!
Nu putem legifera bunul-simț, nu avem cum, dar, în schimb, putem să ne aducem aminte cu toții că suntem în Parlamentul României*