Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2002
other
Damian Brudaºca
Discurs
Evoluez vãzând cu ochii, domnule preºedinte.
Eu, la poziþiile 212, 213 unde, din pãcate, dintr-o eroare tehnicã nu apare ºi numele meu, dar am avut un asemenea amendament ºi la poziþia 219, aº dori sã vã atrag atenþia asupra altor trei aspecte care au fost ridicate, aºa cum spuneam, prin nota stabilitã de cãtre conducerea Consiliului Judeþean Cluj care ne solicita suplimentarea bugetului alocat în vederea finalizãrii pietruirii drumurilor comunale DC46 Cãian-Vãleni ºi DC170 Aluniº-Pruneni. Pentru aceastã lucrare care este în stare avansatã de execuþie s-a solicitat suplimentarea de la bugetul Ministerului Lucrãrilor Publice, Transporturilor ºi Locuinþei cu suma de 14 miliarde de lei. S-a indicat drept sursã de finanþare Fondul de rezervã bugetar la dispoziþia Guvernului.
În cazul în care pentru aceastã lucrare care, aºa cum spuneam, se aflã în fazã avansatã de lucru nu ar fi asigurate sursele de finanþare pentru continuarea ei, s-ar putea compromite ºi ceea ce s-a investit pânã în momentul de faþã.
Vã mulþumesc foarte mult.
O singurã precizare, stimaþi colegi. Trebuie sã respectãm clasificaþia bugetarã ºi modul de alimentare a bugetelor. Alimentãrile cu apã pentru localitãþi se fac din surse numai locale sau pe proiecte elaborate de cãtre consiliile locale pentru alimentãri cu apã pe credite externe atunci când acestea reuºim sã le obþinem.
Deci, dacã aveþi proiecte pentru alimentãri cu apã în cadrul sumei pe care o ºtiþi, de 280 de milioane de dolari, ºi a fost bine fãcut proiectul ºi acceptat, sigur cã se poate derula ºi acest program. Dacã pe plan local nu s-a elaborat un astfel de proiect, eu v-am dat o lãmurire generalã pe care o cunoaºteþi cu toþii, nu trebuie sã v-o explic eu.
Domnul ministru Tãnãsescu dacã doreºte sã mai completeze.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.