Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 februarie 2009
other · respins
Andrei Dominic Gerea
Continuarea dezbaterilor și adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul
Discurs
Exact aceasta este procedura. Totodată vreau să îmi permiteți să... Mă interesează dacă vreuna dintre pozițiile de la 1286 la 1296 inclusiv pot fi susținute aici, iar dacă nu, vreau să adresez câteva cuvinte doamnei ministru, pe marginea acestor amendamente. Până la 1296, inclusiv.
## Doamna ministru,
Vreau să vă spun doar două cuvinte. Am avut niște amendamente privitoare la construcții de grădinițe și reabilitări de școli în mediul rural din județul Argeș, pe care îl reprezint cu multă mândrie, și vreau să vă rog să vă aplecați cu mai multă atenție asupra mediului rural din județul Argeș, aceste investiții fiind absolut necesare.
Am epuizat procedura și am cerut permisiunea să adresez câteva cuvinte doamnei ministru și, totodată, mai aveam câteva amendamente, solicitări pentru municipiul Câmpulung, și anume reabilitarea unor unități școlare care sunt și monumente istorice, și fac aici referire la Colegiul „Carol I” din Câmpulung-Muscel și, de asemenea, edificarea și construirea de campusuri școlare, elemente extraordinar de importante pentru dezvoltarea educației Argeșului, și eu sper că, până la urmă, se vor găsi resursele necesare, mai ales că și campusurile sunt în curs de dezvoltare, să spunem.
M-aș fi bucurat, într-adevăr, să fi găsit mai multe resurse pentru educație și poate acea, nu știu, nu pot să o numesc mită, dar cumva un fel de potolire a spiritelor în cadrul alianței de guvernare, acei bani care s-au dat pentru parlamentarii PD și PSD, o sumă uriașă, știți foarte bine că s-au dus către amenajarea de biserici, și susțin în continuare amenajarea de biserici și renovarea acestora, dar trebuia să se găsească măcar o sumă comparabilă și pentru învățământ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.