Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 noiembrie 2002
procedural · adoptat
Avram Filipaº
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru sãptãmâna 25Ñ30 noiembrie
Discurs
Exact, efectele legii. S-ar putea întâmpla, eu asta am vrut sã vã spun, ca dupã natura juridicã a actului normativ acesta sã fie o lege ordinarã, dar supraveghind foarte bine implicaþiile actului normativ, respectiv s-ar putea vãdi faptul cã aceste implicaþii sunt, în realitate, ale unei legi organice ºi acest lucru fãrã îndoialã cã trebuie sã treacã pe la Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri, sã fie analizat cu toatã pertinenþa ºi concluziile sã fie supuse atenþiei plenului Senatului.
La o asemenea situaþie care s-ar putea ivi în viitor m-am referit eu. În nici un caz însã, subliniez încã o datã, cu privire la votul pe care noi trebuie sã-l dãm acum ºi care cred cã trebuie sã fie un vot pozitiv.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.