Sebastian Grapă

Excelență, numele meu este Sebastian Grapă. Bună ziua, distinși colegi!

Aș vrea să spun câteva cuvinte despre felul în care ar trebui să se facă o politică socială în ceea ce privește protecția copilului.

În mod normal, nu ar trebui să mă raportez la antevorbitorii mei, apropo de fantasticele argumente în privința majorării sau micșorării acestui cuantum al alocației, dar totuși o fac, spunând următorul lucru: și eu am dedus de aici, distinse coleg senator, că poate ar fi mai bine să nu mai acordăm copiilor nicio alocație, întrucât nu avem garanția că aceste sume de bani merg special în interesul lor. Eu am acasă trei copii și se poate verifica – sunt un tip extrem de transparent – ce se întâmplă cu acești bani. Dar alta este ideea, nu asta.

Este foarte ușor însă să așezi pe poziții antagoniste indemnizația de parlamentar, suma forfetară folosită ieri în discurs de un coleg, și acești 40 și un pic de lei. De ce? Pentru că de aici rezidă faptul că nu ne interesează viitorul acestor copii și că parlamentarii, în general, sunt niște oameni care încasează foarte mult și care produc foarte puțin. Ceea ce este o iluzie, este o mare eroare.

Aș vrea să vă spun că această alocație face parte din politicile publice, iar înțelegând prin politică publică o serie de decizii strâns legate între ele, aș vrea să vă spun că nu putem privi majorarea alocației fără să ținem cont de alte chestiuni fundamentale pentru evoluția unui copil. În segmentul politicilor publice, alocația pentru copii face parte din asistență socială, dar mai sunt nevoile fundamentale, care înseamnă școală și sănătate și așa mai departe.

Așa că eu sunt extrem de nemulțumit însă de punctul de vedere pentru care Guvernul a respins această propunere legislativă și solicit respectuos altceva: ca în strategia bugetară pe 2014 să analizăm împreună cu specialiștii de la minister tot ce înseamnă evoluție bugetară, pentru că în definiția politicii publice se preconizează că pentru un scop, pentru a fi atins, trebuie găsite și resursele.

Haideți să încercăm să identificăm resurse, ținând cont complementar de toate celelalte nevoi, și să majorăm alocația nu până la 200 de lei, ci până la acea sumă care să asigure respectiva nevoie. Nu putem cuantifica într-o cifră absolută. De ce? Pentru că, v-am spus, copilul nu are nevoie doar de sume pentru alocație, evoluția lui înseamnă învățământ, înseamnă sănătate, înseamnă protecție față de unele vicisitudini care sunt variabile în existența lui.

Vă mulțumesc.