Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2014
procedural · adoptat
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Există o notă privind aprobarea plenului Senatului, conform prevederilor art. 107 din Regulamentul Senatului, pentru dezbaterea și adoptarea în procedură de urgență:
1. Proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții în vederea acoperirii contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), semnat la București la 24 decembrie 2013, și a amendamentului convenit prin Contractul de finanțare amendat și reconfirmat, semnat la București la 16 mai 2014, la Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții în vederea acoperirii contribuției bugetului de stat la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), semnat la București la 24 decembrie 2013.
Guvernul susține proiectul?
Vă rog, pe scurt. Vă rog, microfonul 10.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– secretar de stat_
_în cadrul Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Mulțumesc mult, domnule președinte. Doamnelor, domnilor senatori,
Banca Europeană de Investiții și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini eforturile Guvernului în vederea reducerii presiunilor pe bugetul de stat pentru asigurarea cofinanțării proiectelor și creșterii gradului de absorbție în cadrul PNDR, suma acordată de Banca de Investiții fiind de până la 300 de milioane de euro. Având în vedere importanța acestei sume, vă rugăm să aprobați procedura de urgență.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.