Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Ioan Chelaru
Discurs
experiența pe care o trăiți aici împreună cu distinsul Senat al României să fie de bun augur și numai exemplele bune să ajungă la voi. Vă dau citire unei note pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
– Lege pentru acceptarea celui de-al doilea amendament la Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr. 22/2001, adoptat prin Decizia III/7 a celei de-a treia Reuniuni a părților, la Cavtat, din 1–4 iunie 2004;
– Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Jersey privind schimbul de informații în domeniul fiscal, semnat la Londra la 1 decembrie 2014.
Termenul pentru sesizare este de cinci zile. Intrăm în programul legislativ...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.