Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2010
other · adoptat
Adrian Năstase
Discurs
Faptul că dânsa cunoștea acest lucru, eu cred că era un lucru pozitiv și cred că a fost important că am luat notă de acest lucru. Dincolo de acest aspect, nu cred că era vorba de a introduce pe ordinea de zi celelalte rapoarte.
„Domnul Gheorghe Barbu:
În legătură cu scrisoarea, doamna președinte, eu cred că astăzi se va stabili ordinea de zi pentru ședința comună, unde bănuiesc că va intra și raportul de la Radio. În orice caz, aici ar trebui declanșate procedurile ca grupurile de parlamentari să transmită Birourilor permanente...” și așa mai departe.
„Doamna Roberta Alma Anastase:
Am înțeles.
Domnul Gheorghe Barbu:
O eventuală prelungire, din nou...”. Era propunerea secretarului general.
„Doamna Roberta Alma Anastase:
Avem o ordine” – probabil ordinea de zi pe care o menționase –, „v-aș propune să facem în felul următor: grupurile parlamentare deja să înceapă discuțiile pe subiectul SRR și al nominalizărilor, iar oricum” – nu știu de ce oricum – „pe ordinea de zi a plenului de miercuri să intre rapoartele de la Comisiile pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă”. Rapoartele! Este vorba de ceea ce a menționat mai înainte domnul deputat Sever Voinescu. Dacă era vorba de toate rapoartele depuse de comisie, și doamna Turcan ne-a
dat un argument foarte puternic, dânsa ne-a spus că au fost depuse, într-adevăr, mai multe rapoarte, raportul privind „Agerpres” și alte rapoarte, atunci ar fi trebuit, pe același mecanism, să le avem pe toate introduse pe ordinea de zi, „Agerpres”-ul și celelalte.
Atunci, eu vă întreb, discuția asta de procedură..., într-adevăr, poate este prea mult prelungită, dar este clar că există un interes din partea unora dintre colegi, care au vrut să introducă pe ușa din dos această dezbatere, nu într-un mod transparent. Mă întreb dacă nu cumva această chestiune se leagă de faptul că unul dintre liderii importanți ai țării a spus că nu va merge la Televiziunea publică până când nu va fi schimbat directorul general al Televiziunii naționale. Poate că există o legătură, s-ar putea să fiu prea bănuitor, s-ar putea să fie doar o coincidență.
În orice caz, eu consider că aceste aspecte ne arată în mod evident că introducerea pe ordinea de zi nu a fost făcută într-un mod regulamentar și aș vrea, doamna președinte, domnule președinte, stimați colegi, să luăm notă de această chestiune și să scoatem acest punct de pe ordinea de zi, așa cum a fost redactată de către, probabil, funcționarii Camerei Deputaților, ordine de zi care nu este în concordanță cu ceea ce am discutat noi la Birourile permanente.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.