Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Adrian Wiener
Discurs
Fără drept la replică.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Ceea ce vream să spun este că în România ani de zile s-a perpetuat o lipsă de empatie a instituțiilor care a condus la situații de-a dreptul dramatice în ceea ce privește perpetuarea traumei victimelor infracțiunilor. Iată, după șase ani după ce a apărut directiva se transpune parțial în operă, se vor lua niște măsuri, care, în principiu, vor concura la protejarea victimei, cel puțin în relația cu infractorul, la scăderea presiunii asupra victimei, care duce la multe retrageri ale plângerilor, știm bine, în ceea ce privește violența domestică de exemplu. Dar trebuie să constatăm că există și alte recomandări în ceea ce privește modificarea practicii judiciare, mai ales provenite din Convenția de promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, în ceea ce privește audierea persoanelor cu dizabilități în ședințe închise sau separat față de sălile care îndeobște sunt deschise și unde se audiază cauzele normale.
Grupul USR va vota pentru această inițiativă, dar voiam să fac aceste precizări în ceea ce privește neajunsurile ei încă și practica judiciară, care încă nu este empatică față de victimă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.