Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 mai 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Daniel Savu
Discurs
Fără măsuri draconice, domnule Hașotti, împotriva mitei electorale, acest vot uninominal pur nu va face decât să deruteze mai tare populația... Măsurile draconice asupra cărora noi nu am intervenit.
Legea actuală este suficientă, nu trebuie să venim cu altă lege. Trebuie numai ca organele statului – și de asta aș fi vrut să mă asculte premierul – să-și facă datoria. Nu avem arestați pentru mită electorală. Am încercat, în patru ani de zile, să impun o „sabie a lui Damocles”, pentru a liniști mita electorală, să introducem în legile siguranței naționale mita electorală ca amenințare la adresa siguranței naționale pentru a permite serviciilor secrete să pună la cale niște flagrante, pentru că, fără flagrant, mita electorală nu ajunge în fața instanței. M-am izbit de obtuzitatea domnului general Opriș, de la STS. Dumneavoastră trebuie să știți că, în momentul alegerilor din 2008 și al celor din 2009, toate apelurile de la 112, înregistrate de 112, de domnul Opriș nu au fost luate în seamă de poliție.
Fără măsuri pentru a preveni frauda și mita electorală, va fi un dezastru. Eu voi susține acest vot în speranța că premierul..., și domnul Dușa îi va transmite că trebuie luate măsuri împotriva mitei electorale.
Mulțumesc și le cer scuze colegilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.