Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Alina Teiș
Discurs
„Femeile, egale cu bărbații și competente în viața politică” De-a lungul timpului, în mentalitatea multor popoare s-a format percepția că femeile sunt mai prejos decât bărbații, că nu pot realiza atât de multe lucruri, că nu pot fi atât de puternice, că nu au cum să ocupe funcții înalte în stat, să câștige bine sau să aibă succes. Cu o astfel de gândire ne-am luptat o perioadă lungă de timp, în care multe femei și-au pierdut încrederea în forțele proprii și nici măcar nu s-au mai încumetat să încerce, deși poate aveau șanse să reușească.
Odată cu evoluția societății, am început să gândim altfel, am început să credem mai mult în femeile din jurul nostru, că și ele pot face performanță în anumite domenii, nu doar bărbații.
Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați constituie un principiu fundamental al Uniunii Europene, consacrat în mai multe tratate. La noi în țară, principala realizare în obținerea unei depline egalități de șanse și de tratament între femei și bărbați o constituie, în primul rând, adoptarea unui cadru legislativ adecvat, concretizat, în principal, prin adoptarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei si bărbați. Aceasta reglementează măsurile pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, în toate sferele vieții publice din România.
A doua realizare o reprezintă crearea unor mecanisme instituționale adecvate, prin care se asigură fundamentarea, elaborarea și aplicarea strategiei și politicilor Guvernului în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. Principalul organism instituțional în domeniul egalității de gen l-a reprezentat, începând cu anul 2005, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.
A treia realizare a statului român în privința egalității între femei și bărbați o constituie implementarea unor politici publice care să promoveze egalitatea de gen. Astfel, începând cu anul 2006, principiul egalității de șanse între femei și bărbați a fost integrat în toate cele patru strategii naționale în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați, adoptate de Guvernul României din care trei sunt deja implementate.
În vigoare în acest moment este Strategia națională privind promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2018–2021, adoptată prin HG nr. 365/24 mai 2018.
Pe lângă aceste realizări, în România ziua de 8 mai a fost declarată Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.
Unul dintre domeniile în care văd din ce în ce mai multe femei este cel politic. Și nu pot să spun decât că mă bucură faptul că acest domeniu, care în trecut era oarecum inaccesibil sexului feminin, ajunge acum să fie într-o proporție destul de mare reprezentat de femei, că femeile ajung să ia decizii cu privire la schimbările din viața multor oameni, și nu orice fel de decizii, ci unele care aduc modificări în bine.