Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 martie 2023
Declarații politice · respins
George-Cătălin Stângă
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Fermierii români au nevoie de sprijin pentru a supraviețui!”
Agricultura românească este în prezent un puternic motor economic. Condiția să își atingă potențialul pe care îl are este asumarea acestui domeniu ca prioritate națională. Deși avem o țară bogată și însuflețită de toți cei care au ales să practice munca pământului, fermierii români se confruntă cu o serie de probleme generate de războiul din Ucraina.
Anul 2022 a fost unul extrem de greu pentru agricultura românească. După anii pandemiei, care ne-au arătat cât de important este să producem la noi acasă produsele de care avem nevoie, a venit războiul din Ucraina, care a accentuat această importanță. Mai mult ca niciodată, performanța sectorului agricol va fi esențială pentru români. Fermierii din Galați și din toată România au arătat că sunt capabili să producă suficient*, de bună calitate și la prețuri decente.
Însă toți cei implicați în sectorul agricol au nevoie acum, mai mult ca oricând, de sprijin în vederea supraviețuirii economice și a redresării. Susținerea agriculturii și a fermierilor români în acest moment este crucială pentru ca România să poată reprezenta o forță europeană în domeniu.* În anul 2022, pentru a evita ca mari cantități de cereale din Ucraina să fie pierdute pe piața mondială din cauza războiului, Uniunea Europeană a creat așa-numitele Solidarity Lanes, facilitând astfel rutele de transport și controalele la frontieră pentru produsele din Ucraina.