„Fie ca vacanța profesorilor și a elevilor să fie un sfetnic bun pentru întreg sistemul de învățământ!”
Peste 7.000 de elevi au fost absenți la proba scrisă de limba română de la Evaluarea națională din iunie 2023, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației. Mai exact, au fost înscriși în examen 161.654 de elevi, dar au fost prezenți la proba de limbă și literatura română 154.601, atingându-se un grad de participare de 95,63%, și nu de 100%, așa cum ar fi normal. Chiar dacă, în comparație cu nivelul de participare consemnat la proba de limba și literatura română din sesiunea 2022, în acest an se constată o creștere cu peste 5.000 de participanți, datele rămân îngrijorătoare.
Le cataloghez așa pentru că *viitorul nostru depinde de pregătirea acestor generații12!
Iar analfabetismul funcțional continuă să devină un flagel din ce în ce mai răspândit. Și fac aceste afirmații cu o deosebită îngrijorare, pentru că intru, mai tot timpul, în contact cu mulți astfel de tineri, la fel ca oricare alt român, datorită socializării conjuncturale, pe stradă, sau în tot felul de alte situații specifice cursului vieții.
Dincolo de faptul că activez în Comisia pentru învățământ, sunt și părintele unei eleve de școală generală, de asemenea și unchi, și aspectele acestea poate mă fac puțin mai conștient de realitățile conexe și de profunzimile cu repercusiuni pe termen mediu și lung ale anilor de coșmar prin care au trecut atât elevii, studenții, cât și profesorii și familiile acestor copii. Pe lângă pandemia îndelungată, crizele suprapuse care i s-au succedat, trebuie să avem în vedere și cumulul dezastruos de decizii* care au fost chiar catalogate de unele voci radicale drept experimente pe copiii noștri. Probabil că se exagerează sau poate că nu.
Cert este că acum a venit cu adevărat momentul să punem punct tergiversărilor _sine die_ ale transformării României realmente într-o Românie educată. Nu mai suportă amânare acest lucru și nici nu mai servesc la nimic și nimănui seriile nesfârșite de scuze sterile!* Poate că răstimpul acesta, pe care îl oferă vacanța mare a profesorilor și a elevilor, trebuie exploatat la maximum, astfel încât să nu ne prindă iar începutul școlii cu clădiri care stau să cadă peste elevi, fără apă potabilă curentă sau cu cadre didactice din nou extrem de nemulțumite și pornite să declanșeze noi greve.
Nu critic nici profesorii și nici autoritățile locale* sau alți factori de decizie, care poate nu au resurse financiare suficiente. Înțeleg toate categoriile sociale implicate și le sunt alături! Pur și simplu lansez un apel, ce poate fi considerat chiar un strigăt îngrijorat al unui părinte care le dorește tuturor copiilor români acces nemijlocit la un învățământ de calitate, așa cum am beneficiat și eu, și alte generații mai din trecut!
De asemenea, consider că este vital ca toți oamenii politici să înțeleagă că actul educațional nu poate fi neglijat sau transformat de profesori și sindicate într-o armă folosită în conflictele dintre ei și autorități. Nu presiunea îi va ajuta pe copii să vorbească și să scrie corect românește*, ci dedicarea și insistența îndrumătorilor lor responsabili din școli. Trebuie să admitem cu toții că elevii sunt principalele victime ale unor astfel de situații. Dreptul acestora la o educație de calitate trebuie protejat și respectat și sub nicio formă călcat în picioare!
O mare parte din responsabilitatea pentru acest neajuns firește că ne revine și nouă, tuturor politicienilor și, în mod special, conducerii Ministerului Educației. Ca oameni politici, noi avem obligația să conlucrăm, să găsim cele mai bune soluții pentru școlarii de azi, viitorul țării de mâine, și nu să ne războim absurd din cauza unor orgolii strict doctrinare!
Am militat și militez, în continuare, ca nevoile elevilor și cele ale profesorilor să fie puse în prim-plan în mod egal. Ideea greșită de a sacrifica una dintre aceste două părți în detrimentul celeilalte este premisa sigură de a accentua dezastrul. Ea trebuie combătură radical, astfel încât să lase locul unor decizii echilibrate și etapizate, care să conducă, poate mai lent, dar într-un ritm constant, către rezultatele mult dorite de toată lumea – învățământ viabil. Altfel, cu jumătăți de măsură și cu cârpeli dictate din vârful oricăror pixuri, mai mari sau mai mici decizional, îmi declar temerea că toată lumea va pierde!
Sunt convins că sunt în asentimentul majorității dumneavoastră, dragi colegi și dragi români, motiv pentru care am ținut să reafirm și să vă reamintesc de această mare responsabilitate pentru viitorul nostru ca națiune, chiar înainte de vacanța parlamentară și de cea a copiilor, precum și de concediile părinților. Aceste perioade de relaxare, indiferent cât de scurte sau mai lungi vor fi ele, pot constitui și prilejuri de reflecție și pot determina noi soluții salutare.
În aceeași proporție, considerabilă, mă bizui pe înțelepciunea cadrelor didactice, care reprezintă osatura sistemului nostru educațional, să le ofere, pe viitor, copiilor dăruirea, sprijinul și îndrumarea necesare, ca să-și recupereze pierderile educative, suferite în timpul ultimilor aproximativ trei ani. Dascălii joacă un rol crucial în recuperarea acestor deficiențe și în pregătirea românilor pentru viitor.
De aceea, subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și atitudinile de nepăsare față de nevoile și preocupările profesorilor trebuie să se mai regăsească doar în manualele de istorie, figurând ca tare decizionale ale anumitor factori decidenți anteriori și atât. Trebuie să închidem definitiv acest cerc vicios al sacrificiilor și neglijențelor față de profesori, și nu doar să prăbușim, metaforic sau hiperbolic, câte o curbă, ca să stingem vreo grevă sau vreun protest. Dincolo de orice proces de reformare a sistemului, este crucial să asigurăm, de acum încolo, resursele necesare care să le permită cadrelor didactice să își desfășoare activitatea în condiții optime și beneficiind de venituri decente.
Nimic nu se dovedește mai responsabil acum decât trecerea la o regândire fundamentală a acestui domeniu și punerea ei în practică pe cât posibil mai repede!