Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2013
other · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Fiind prima Cameră sesizată, vă rog să-l transmiteți rapid la Camera Deputaților.
Punctul 7 din ordinea de zi – Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcți finanțați din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi.
Raportul este al Comisiei economice, industrii și servicii, este un raport de admitere.
Legea este ordinară.
Ministerul Transporturilor este inițiator.
Participă domnul secretar de stat Septimiu Buzașu. De la microfonul 8, îl rog să prezinte punctul de vedere al Guvernului și al ministerului.
Vă rog să prezentați.
## **Domnul Septimiu Buzașu –** _secretar de stat_
_în Ministerul Transporturilor_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Măsurile reglementate de prezenta ordonanță de urgență se referă la beneficiarii direcți, inclusiv Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a trecut de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine.
CNADNR a rămas în continuare însă beneficiar al Programului Operațional Sectorial Transport, pe care Autoritatea de Management a Ministerului Transporturilor... și este singura abilitată să exercite o activitate de evaluare și control al capacității administrative în sensul celor prevăzute de prezenta ordonanță.
Controlul capacității administrative vizează respectarea procedurilor și prevederilor contractuale ale tuturor beneficiarilor existenți la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.
Împreună cu Comisia Europeană, AM POS Transport a ajuns la concluzia necesității instituirii unei noi structuri
dedicate evaluării și controlului capacității administrative în domeniul implementării proiectelor finanțate din fonduri europene de către beneficiarii direcți, aceasta nereprezentând o dublare instituțională față de structurile de evaluare și control anterioare. Toate aceste reglementări au impact asupra creșterii gradului de absorbție.
De asemenea, prin acest act normativ se continuă finanțarea de la bugetul de stat a proiectelor începute din fonduri ISPA până la finalizarea acestora, dar nu mai târziu de anul 2017, altfel neexistând posibilitatea efectuării plăților către beneficiari și aplicării corecțiilor financiare de către Comisia Europeană.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.