Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Vasile Florin Stamatian
Discurs
Florin Stamatian, Grupul PNL.
Referitor la Ordonanța de urgență nr. 74/2016, Grupul PNL va vota pentru.
Este o problemă logică și poate ar trebui nici să nu se voteze termenul până când sunt asistate aceste persoane. Ele ar trebui să fie asistate de statul român până la reintegrarea în societate, până la reintegrarea în viața socială și economică.
Comisiile de specialiști au stabilit că sunt 3 ani necesari pentru tratamentul cicatricilor cheloide. S-ar putea să fie nevoie de mai mult.
De aceea, sugerez Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și tuturor societăților care se ocupă de asistență socială și reintegrare socială să țină cont și să ia în considerare aceste cazuri.
Și sper ca măcar..., după acest termen nou fixat, sfârșitul anului 2018, pata neagră pe sistemul de sănătate românesc să fie o amintire urâtă.
Aceste persoane au nevoie de societatea românească, să fie ajutate să se reintegreze în familie și în muncă. Deci, revin, Grupul PNL va vota pentru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.