Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2011
Declarații politice · respins
Toni Greblă
Discurs
Foarte pe scurt, pentru că nu propunerea legislativă creează probleme, ci refuzul sistematic al Ministerului Finanțelor Publice de a aplica prevederile legale. Este a cincisprezecea variantă a explicațiilor pe care le oferă Ministerul Finanțelor Publice.
Nu faptul că nu știu cum să fie calculate dobânzile legale, pentru că, la data respectivă, atât CEC-ul, cât și BRD-ul erau bănci de stat și aveau niște reglementări foarte clare... Cum s-a rezolvat situația pentru depunătorii de la CEC, în aceeași variantă legală se poate rezolva situația și pentru depunătorii de la BRD.
Până acum câteva luni, 6 luni, ni se spunea „Nu avem lista depunătorilor de la BRD”. BRD-ul a depus această listă, este confirmată de Ministerul Finanțelor Publice. Dacă nu există bani, ar trebui să ni se spună, pentru a nu fi mobilizate atâtea energii, iar Ministerul Finanțelor Publice să se facă că nu aude când nu execută o lege. După părerea mea, este un lucru extrem, extrem de grav.
În orice Parlament al unei țări cu democrație consolidată, refuzul unui anume ministru, al unui anume minister, de a pune în aplicare o lege adoptată de Parlamentul României ar duce automat la pierderea încrederii acelui ministru și a susținerii în Parlamentul României.
Numai la noi văd că se practică alte cutume și, din acest punct de vedere, stimați colegi, vă solicit să medităm împreună dacă nu cumva trebuie să găsim acele modalități ca Ministerul Finanțelor Publice să execute o lege, pentru că, dacă autoritățile statului nu mai execută legile României, ce pretenție să mai am de la cetățeni?
Dacă nu există bani suficienți, Guvernul a găsit o modalitate de amânare a executării unor obligații legale. Este neconstituțională această practică, dar, cel puțin, există recunoașterea datoriei și plata se va face ulterior. Aici, nici măcar acest lucru nu se face. Este vorba de aproximativ două mii de oameni. Nu este niciun efort bugetar foarte mare.
Peste un an, vă garantez că vom fi în aceeași situație. O nouă propunere legislativă va fi respinsă, pentru că nu avem o altă soluție din punct de vedere juridic, iar Ministerul Finanțelor Publice va găsi o altă explicație pentru a justifica neplata unei obligații izvorâte din lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.