Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Discurs
Foarte scurt.
Stimați colegi...
Văd că domnul senator Varujan Vosganian a plecat. E aici?
Domnule, eu nu am niciun fel de obiecție la ce s-a întâmplat la Timișoara, la Cluj, la Brașov, la București. Da,
Varujan, la București s-au întâmplat niște evenimente, niște acte eroice, nimeni nu neagă. Nu știu însă câți dintre cei care au murit la evenimentele din decembrie au fost conștienți de gestul pe care îl fac, au fost conștienți că sunt niște eroi, niște martiri.
Am vrut să spun că în multe, în prea multe locuri din țara aceasta, unde se spune că a fost revoluție și unde sunt revoluționari – și au dreptate aici și domnul senator Varujan Vosganian, și domnul senator Mircea Diaconu –, da, s-au întâmplat astfel de acte eroice.
Da, de acord, domnule senator, știu, și la Drept, și la Geologie au fost studenți... și nu sunt revoluționari. E foarte adevărat, dar eu nu vorbeam de București, eu vorbeam de Craiova, și de aceea îi întrebam pe colegii noștri parlamentari de Craiova: cunoașteți pe cineva care a fost prins și a făcut acolo acte de terorism, care i-a martirizat, i-a făcut pe acești 21 martiri? Nu.
Repet. Hai să terminăm să facem țara, România, țară-martir și, gata, încheiem discuția!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.