Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2001
other · respins
Corneliu Vadim Tudor
Dezbaterea proiectului Legii bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2001.
Discurs
## Formulez concluzia, domnule preºedinte.
É ”Existã o singurã femeie rea ºi aia e nevastã-meaÒ. Tot astfel vom spune ºi noi: existã un singur aliat imposibil ºi acela e U.D.M.R.-ul. ( _Aplauze în partea stângã a sãlii._ )
Voi încheia, domnule preºedinte.
Partidul România Mare a dat astãzi un semn de bunãvoinþã, fiindcã aºa e înþelept, dar nu se poate ca unii sã fie raþionali ºi generoºi mereu, iar alþii numai sã primeascã ºi sã se comporte de parcã toþi suntem datori sã suportãm dictatura maºinii de vot. Încã nu-i totul pierdut. Sã luãm aminte la pildele de omenie ºi chiar de sacrificiu de sine ale oamenilor de rând, ale mãicuþelor care-ºi dau jumãtate de ficat sau chiar viaþa lor pentru salvarea pruncilor în suferinþã. Atâta vreme cât existã asemenea jertfe minunate, poporul român mai are o speranþã.
## Stimaþi prieteni,
Ne aflãm în Sãptãmâna Patimilor. La noi, la români, sãptãmâna asta þine cam de 2000 de ani. Sã ne smerim în vorbe ºi sã ne înãlþãm în fapte obºteºti pentru salvarea semenilor noºtri din furtuna bezmeticã a unei mondializãri pentru care, sã recunoaºtem, nu suntem pregãtiþi. De la noi mai puþin, de la Dumnezeu mai mult. Fie ca pe masa sãracului ºi a vãduvei...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.