George Mihail Pruteanu

fotografia care însoþeºte capitolul despre limba românã în faimosul Dicþionar ”RobertÒ, ediþia 2002.

Dacã din salã nu se vede foarte bine aceastã xerocopie, am sã vã spun eu cã ea reprezintã un grup dintr-o ºatrã de þigani nomazi, cu corturile lor, cu o þigancã cu un aspect destul de nespãlat stând pe jos la gura cortului ºi dând în cãrþi, înconjuratã de câþiva puradei ºi câþiva adulþi cu aceeaºi înfãþiºare slinoasã ºi cvasi-lombrozianã. Oricum, o imagine peiorativã chiar a acestei etnii.

Cred cã, introducând aceastã fotografie cu þigani în paragraful dedicat limbii române, autorii Dicþionarului ”Petit Robert 2002Ò au sãvârºit o dublã eroare gravã, o eroare ºtiinþificã ce se transformã ºi într-o eroare politicã. O eroare ºtiinþificã, pentru cã limba vorbitã de reprezentanþii etniei þigãneºti, limba romanes, putea fi tratatã separat, fiind o limbã, chiar dacã nu are texte scrise, dar este o limbã vorbitã în Europa, putea fi tratatã separat ºi ilustratã bine, fie ºi cu aceastã fotografie.

Tocmai prin caracterul ei atemporal, al acestei fotografii, ºi ageografic Ñ pentru cã nu se vede, dupã cum vedeþi, decât o câmpie mãrginitã de orizont, nimic care sã identifice locul unde este fãcutã Ñ poza cu pricina plasatã într-un capitol despre graiul romanes ar fi sugerat specificitatea de veºnic hoinari a acestor oameni, întrucât putea fi fãcutã oriunde: în Serbia, în Ungaria, în Polonia, în Spania, în Franþa, în Bulgaria, în IsraelÉ Why not? Oriunde, foarte serios! Nici un element din aceastã fotografie nu aparþine, inconfundabil, României sau cel puþin spaþiului ortodox, sã se vadã o bisericã ortodoxã sau ceva de genul acesta, care sã ne permitã sã o localizãm. Asta în timp ce, atenþie, la celelalte limbi, în fotografiile alese sunt lucruri dintre cele mai frumoase ºi mai reprezentative pentru cultura sau pentru geniul constructiv al naþiunii respective: de pildã, la limba italianã este prezentatã fotografia Palatului Dogilor, o bijuterie a lumii din Veneþia, la limba englezã, superba clãdire a Parlamentului din Londra cu turnul Big Ben ºi aºa mai departe. La noi nu se putea Biserica Stavropoleos, sau Peleºul, sau Voroneþul!

Este firesc sã mã întreb, cu mâhnire ºi chiar cu o dozã stãpânitã de indignare: Asta ºtie? Asta crede redacþia dicþionarului ”RobertÒ despre þara care i-a dat pe Elvira Popescu, pe Eugen Ionescu, pe Brâncuºi, pe Emil Cioran, pe Mircea Eliade (ca sã nu citez decât nume dintre cele mai cunoscute pe Champs ElysŽes). Am dreptul sã mã întreb dacã aceastã urâtã fãcãturã e doar, cum bine ar fi, o incredibilã întâmplare sau e rodul unei intenþii manipulatorii, de discreditare, de prezentare a românilor în culorile presei ieftine, de scandal, ca fiind exclusiv traficanþi de copii ºi cerºetori sau mâncãtori de lebede. Pânã acolo sã meargã zãpãceala editorilor de la ”RobertÒ, încât sã confunde ”românÒ cu bizarul ºi artificialul cuvânt ”romÒ.

Oricare ar fi explicaþia, este un gest din cale afarã de incorect, o ofensã adusã demnitãþii noastre naþionale ºi cred cã o notã a Ministerului de Externe ar fi binevenitã ºi care sã sfârºeascã cel puþin cu scuze ºi o justificare, o explicaþie din partea Casei editoriale ”RobertÒ.