Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2013
Declarații politice
Florian Dorel Bodog
Discurs
„Franța își va menține angajamentul față de România” Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi,
Declarațiile de săptămâna trecută ale domnului Valls, ministrul francez de interne, prin care Domnia Sa și-a exprimat rezerve cu privire la aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen începând cu data de 1 ianuarie 2014, au fost de natură să provoace anumite nedumeriri și chiar îngrijorare.
Aș dori, cu această ocazie, să întărim de la tribuna Senatului României faptul că țara noastră are în continuare încredere în sprijinul partenerilor noștri francezi pentru îndeplinirea acestui obiectiv major. Poziția oficială a Franței, singura care poate face obiectul unor discuții serioase, este cea confirmată în prevederile parteneriatului strategic și ale foii de parcurs, încheiată între țările noastre și semnată de către cei doi prim-miniștri: domnii Victor Ponta și Jean-Marc Ayrault.
Apreciez, de asemenea, reacția echilibrată și constructivă adoptată de către Ministerul Afacerilor Externe român cu privire la acest subiect. Țara noastră și-a îndeplinit toate obligațiile care decurg din acest proces, toate criteriile tehnice pentru aderarea la Spațiul Schengen fiind în acest moment respectate. Decizia adoptată însă la Bruxelles va fi una politică și ea trebuia să fie unanimă. De aceea, doresc să invit toți factorii implicați în acest proces să-și sporească eforturile pentru ca încrederea partenerilor noști europeni în capacitatea României de a-și respecta angajamentele asumate să se consolideze, iar decizia politică să poată fi adoptată cât mai repede și de o manieră pozitivă.
Românii trebuie tratați așa cum se cuvine, în calitatea lor de cetățeni europeni cu drepturi depline, și am încredere că acest Guvern va reuși să ducă la bun sfârșit îndeplinirea unuia dintre cele mai importante obiective de politică externă asumate de țara noastră până în prezent.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.