Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2015
other · adoptat tacit
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Aveți răbdare, domnule deputat, așa, foarte bine.
Având în vedere prevederile regulamentului, dați-mi voie să vă citesc Hotărârea privind respingerea cererii de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Cătălin Florin Teodorescu.
Având în vedere solicitarea ministrului justiției, doamna Raluca Alexandra Prună, de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Cătălin Florin Teodorescu, în Dosarul nr. 660/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, transmisă Camerei Deputaților cu Adresa nr. 97.760/27.11.2015, în temeiul art. 72 alin. (2) din Constituția României și al art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, și al art. 219 din Regulamentul nostru, al Camerei Deputaților, având în vedere rezultatul votului exprimat de deputați în ședința Camerei Deputaților din 9 decembrie 2015,
Camera Deputaților adoptă următoarea hotărâre.
Articol unic. – Camera Deputaților respinge cererea de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Cătălin Florin Teodorescu, în Dosarul nr. 660/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
Această hotărâre a fost adoptată astăzi, 9 decembrie, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României.
Înainte de a încheia ordinea de zi, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaților, deputații neafiliați pot să-și exprime punctul de vedere cu privire la proiectele de lege sau proiectele de hotărâre care au fost astăzi pe ordinea de zi la votul final.
Domnule deputat, mai aveți un proiect de lege la care puteți să vă exprimați punctul de vedere, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.