Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Alina Ștefania Gorghiu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Subiectul prelucrării datelor cu caracter personal e unul extrem de sensibil.
Sunt de acord că trebuie implementată cât mai repede legea, dar graba strică treaba. Faptul că regulamentul trebuie preluat, aplicat rapid, asta nu înseamnă că sunt normale ședințele Comisiei juridice în care primești la începutul ședinței câteva sute de foi pe câteva zeci de tabele și trebuie să le citești în primă... să faci primă lectură pe loc și să trebuiască să accepți votul la un raport favorabil.
Grupul PNL a votat „împotrivă” și ne vom menține acest vot, tocmai pentru că ni se pare că pe un subiect, repet, atât de sensibil cum este subiectul legat de prelucrarea datelor cu caracter personal, care ține, până una alta, de o temă care vă e foarte dragă, și anume cea de drepturi și libertăți cetățenești, din păcate, ajungem să dăm rasol din cauza faptului că cineva nu-și face treaba la timp și nu comunică niște documente la timp și nu vine cu amendamentele la timp, astfel încât să le discutăm în cunoștință de cauză. Dar, dacă asta este opțiunea majorității, este responsabilitatea dumneavoastră.
Astăzi ne vom opune proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.