Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · retras
Pavel Horj
deputat
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
În urmă cu câteva luni, am susținut ca acest proiect să fie dezbătut în plenul Senatului în procedură de urgență, lucru aprobat de Senat, și vă mulțumesc încă o dată.
Am revenit în fața Domniilor Voastre pentru că, așa cum subliniam atunci, proiectul de lege este deosebit de important vizavi de accesarea fondurilor europene. Vorbim aici de Măsura 1.2.5 B – Modernizarea infrastructurii silvice, pentru care urmează să mai fie o sesiune de depunere de proiecte începând cu data de 15 octombrie 2010.
Unitățile administrativ-teritoriale nu vor putea accesa aceste fonduri dacă nu vor putea face dovada proprietății asupra acestor drumuri pentru care se pot atrage fonduri europene.
Văzând raportul suplimentar pe care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări l-a prezentat plenului Senatului, cu respectul cuvenit, aș dori să subliniez faptul că aceasta se află în eroare atunci când susține că motivațiile cuprinse în raportul inițial sunt date de faptul că sediul materiei pentru trecerea drumurilor și căilor ferate forestiere din domeniul public al statului în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale îl reprezintă Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și nu Codul silvic.
În raport cu această lege, Codul silvic, Legea nr. 46/2008, este o lege specială și știm, distinși senatori, cei care aveți calitatea de avocați puteți confirma acest lucru, că forța juridică a unei legi speciale este superioară forței juridice a cadrului general.
Așa fiind, respectuos v-aș ruga să votați împotriva propunerii de respingere a acestui proiect de lege, pentru a putea veni în întâmpinarea unităților administrativ-teritoriale și pentru ca fondurile europene să poată fi accesate. Știți că aici România este deficitară.
Mă numesc Pavel Horj, sunt deputat în Grupul parlamentar al PNL.
I-aș ruga și pe colegii de la Grupul parlamentar al PDL să-mi susțină acest demers, deoarece am aici, în față, chiar o adresă a Prefecturii Județului Maramureș, unde, după cum știți, prefectul este PDL și solicită tuturor parlamentarilor din acest județ să susțină acest proiect de act normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.