Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 iunie 2005
other · respins
Rodica Mihaela St„noiu
Discurs
Grupul nostru sus˛ine amendamentul domnului senator Bindea ∫i m„ rezum numai la a spune urm„torul lucru: Ón leg„tur„ cu toate schimb„rile care se propun a fi f„cute Ón reforma justi˛iei, la nici 6 luni dup„ ce crezusem c„ ne-am stabilizat, Óntr-un anumit fel, m-a f„cut s„ iau Monitorul Oficial s„ citesc interven˛iile colegilor no∫tri care au luat cuv‚ntul de fiecare dat„ c‚nd noi am discutat, pe parcursul anilor trecu˛i, problemele legate de reforma justi˛iei. N-am s„ fac acum acest lucru. Am s„-l fac cu o alt„ ocazie, s„ le citesc colegilor no∫tri ce-au spus atunci. Ele sunt publicate, ele sunt negru pe alb ∫i sunt ru∫inoase Ón momentul Ón care unii se dezic cu o dezinvoltur„ la care ar trebui s„ pun„ m„car o oarecare surdin„. Cu at‚t mai mult, Ón acest moment Ón care am separat apele, cum am zis, Óntre atribu˛iile ministerului ∫i ministrului justi˛iei, efectiv, de a administra justi˛ia, ∫i acesta este rolul pe care i l-am dat, ∫i Óntre puterea judec„toreasc„, ca atare, cu tot ceea ce ˛ine de atribu˛iile ∫i competen˛ele acesteia Ón diferitele faze ale procesului penal, inclusiv Ón cea pe care o discut„m acum, chiar nu mai are nici un sens aceast„ introducere, dec‚t ca o Óncercare prin u∫a din dos ∫i printr-un subterfugiu s„-i m„rim din nou atribu˛iile ∫i s„ ajungem din nou la volumul de 37 de atribu˛ii pe care domnul ministru Stoica le introdusese la un moment dat Ón Legea de organizare judec„toreasc„.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.