Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2015
Informare · respins
Viorel Ștefan
Discurs
Mulțumesc. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi,
Comisia pentru buget, finanțe a fost sesizată pentru întocmirea raportului pe fond pe marginea acestui proiect de lege.
Fac precizarea că, în conformitate cu prevederile constituționale și ale Regulamentului Camerei, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul a adoptat prezentul proiect de lege în forma prezentată de Guvern.
Proiectul are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal în vederea motivării financiare a personalului din cadrul APIA și a celui din cadrul autorităților de management, astfel încât salarizarea funcționarilor publici din cadrul APIA se stabilește la 85% din nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, precum și includerea APIA ca structură distinctă, cu rol de gestionare și implementare a fondurilor europene.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, comisia a examinat în ședința din 17 martie. În urma examinării proiectului și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților proiectul de lege în forma adoptată de Senat.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.