„Guvernanții ne servesc circ pe moțiune de cenzură. Dar pâine cine le dă românilor?”
Tot spectacolul de pe scena politică este regizat de *maestrul în combinații și manipulare Florin Cîțu12.* De scenariu s-a ocupat cu brio președintele Iohannis, „tăcut și surprins”, ca de obicei.
Nu mai este pentru nimeni un secret motivul pentru care s-a ajuns aici, ce anume a generat o situație ridicolă, cu urmări catastrofale atât pe plan economic, cât și pe plan politic, în condițiile în care încrederea cetățenilor în partidele politice și politicieni este la cote minime.
Marius-Eugen Ostaficiuc · 15 septembrie 2021 · monitorul.ai
Fie că vorbim despre controlul justiției, fie că vorbim despre banii proveniți din fonduri europene, fie despre lupta internă dintre Orban și Cîțu pentru funcția de președinte al partidului și implicit pentru cea de viitor candidat la alegerile prezidențiale, agenda de lucru a Guvernului a fost înlocuită cu agenda PNL.
Este inadmisibil să se întâmple așa ceva în actualul context socioeconomic european, după un an și jumătate de pandemie de COVID.* Este de neconceput ca o luptă pentru șefie în cadrul unui partid să acapareze atât Parlamentul, cât și Guvernul, în timp ce probleme importante își așteaptă rezolvarea.
Coaliția de la guvernare și-a dat duhul, în ciuda tuturor promisiunilor științifico-fantastice făcute românilor!*Cei de la USR PLUS s-au simțit îndepărtați de la ciolan* și nu au acceptat să se mulțumească cu firimiturile de la masa PNL, așa că și-au depus demisiile din funcțiile deținute în Guvern.
Jucând rolul de victimă și arătând cu degetul către foștii parteneri de guvernare ca fiind cei mai răi și ei cei mai albi și mai strălucitori, miniștrii din USR PLUS au plecat fără să țină
cont că blochează activitatea ministerelor, adâncind și mai tare criza economică și politică în care ne aflăm*. Liderii USR PLUS, domnul Barna și domnul Cioloș, prin declarații zgomotoase și mesaje mobilizatoare, *au transmis mereu românilor că ei sunt singurii preocupați cu adevărat de soarta țării12 și a cetățenilor ei*.
Dar, iată, a venit și momentul adevărului și vraja s-a rupt când interesele personale și de partid au avut de suferit! S-au scos săbiile din teacă, războiul psihologic și mediatic a început și cei de la USR PLUS, lepădându-se ca de Satana de cei de la PNL, au bătut palma cu AUR, uitând de toate promisiunile făcute românilor.
În paralel cu acest circ politic de prost gust, problemele cu adevărat importante pentru țară au fost abandonate.
Moneda euro își continuă ascensiunea nestingherit în raport cu leul, ceea ce duce la un val de scumpiri la utilități, medicamente, alimente.
Prețul la energia electrică provoacă coșmaruri oamenilor, în condițiile în care nivelul de trai a scăzut, numărul celor fără loc de muncă a crescut. Un nou an școlar a început, dar în aceleași condiții ca anul trecut, mult trâmbițatele măsuri pentru reparații și modernizarea unităților de învățământ au rămas doar pe hârtie. Zilele trecute, ministrul învățământului se lăuda că toate școlile vor fi verificate până la începerea anului școlar, pentru a se cunoaște problemele cu care se confruntă; în realitate, doar un procent de 6% au fost vizitate, multe dintre ele fiind cu risc seismic. Mult blamatele WC-uri din curtea școlii au rămas la locul lor, iar cele moderne, în mințile celor care le-au promis.
În timp ce alte țări europene, precum Spania și Franța, anunță măsuri de protecție pentru cetățenii lor, preocupați de încetinirea sau chiar stoparea dezechilibrelor economice, Guvernul României este nefuncțional. Agenda de lucru este zero*, amintindu-ne de Guvernul „zero”.
Președintele României, singurul care ar putea pune capăt acestui joc de-a „uite moțiunea, nu-i moțiunea”, făcând uz de Constituție, își continuă somnul liniștit. Nu vede, nu aude, nici măcar nu mai „constată cu surprindere” că cel pe care îl antrenează ca succesor la Cotroceni, Florin Cîțu, este un prim-ministru lipsit de coloană vertebrală și mediocru.
Circ pe moțiune de cenzură avem, dar pâinea, pâinea cea de toate zilele, cine o asigură românilor?*
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea se concentrează pe interesele și acțiunile politice ale unui grup specific (USR PLUS).
„Liderii USR PLUS, domnul Barna și domnul Cioloș, prin declarații zgomotoase și mesaje mobilizatoare, au transmis mereu românilor că ei sunt singurii preocupați cu adevărat de soarta țării”