Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Teodor Atanasiu
Discurs
„Guvernul Boc, cel mai mare contributor la declanșarea colapsului în domeniile vitale ale României”
Până mai ieri, sănătatea și educația erau unele dintre cele mai intens apărate domenii de către premierul Boc și ai săi camarazi de guvernare. Acesta se bătea pe toate drumurile publice – dar erau promovate intens în _prime time_ – că sănătatea românilor și educația copiilor noștri sunt apărate și reformate cu prețul existenței sale prim-ministeriale.
În ceea ce privește educația, domnul Boc ne-a demonstrat fără echivoc că nu reforma profundă a sistemului de învățământ avea valoare în demersurile sale grăbite, de a institui regimul de urgență al angajării răspunderii Guvernului pentru un pachet legislativ prea stufos ca să-l citească sau ca să-l înțeleagă în vreun fel, ci marca înregistrată pentru campania electorală prezidențială a Legii educației naționale asumate în Parlament, în grădina sa și a comisiei prezidențiale de resort.
Pentru domnul Boc a contat, în această bătălie sângeroasă, câștigarea luptei la baionetă cu doamna ministru Andronescu și PSD, pentru a reuși să puncteze în favoarea idolului său de la Cotroceni, și nicidecum irosirea energiilor guvernamentale și risipa timpului extrem de prețios, comportament care ne-a aruncat fără drept de apel într-o criză fără precedent, ramificată în toate domeniile și fără nicio speranță întrezărită la orizont, de osteneală pentru găsirea unor soluții urgente și, mai ales, viabile.
Și, de parcă nu era suficient că acest Guvern PSD–PD-L a încălcat Constituția la fiecare pas făcut în cele nouă luni de guvernare, domnul Boc a dat năvală în scop electoral în Parlament, cu trei asumări în aceeași zi pe legi extrem de controversate și contestate de toate domeniile socioprofesionale, cu prețul declanșării unei greve generale, devenită acum deja o certitudine.
O nouă contribuție la „cutia binelui” pentru români a acestui neperformant și amator Guvern are ca efect
anunțarea intrării spitalelor din toată țara în colaps financiar, în cel mai scurt timp.
Dacă nici sănătatea românilor, și așa năpăstuiți de vulcanul de neoprit al neajunsurilor și al problemelor de tot felul în care au fost târâți în acest an, cu bună știință de către guvernanții PSD–PD-L, nu mai are nicio importanță pentru premierul Boc și al său ministru al sănătății, a sosit vremea să vină să le spună adevărul în față acestora, ca oamenii să știe la ce să se aștepte în perioada următoare.
Este deja o realitate faptul că numeroase programe naționale de sănătate s-au blocat din lipsa finanțării în domeniu, iar acordarea tratamentelor gratuite bolnavilor înscriși în programele respective nu mai intră în discuție. Ce le veți spune numeroșilor bolnavi aflați în tratamente pentru diverse boli grave, incurabile, domnule ministru Bazac și domnule prim-ministru Boc? Că-și pot lua adio chiar de la posibilitatea de a avea parte de orice fel de îngrijiri medicale pentru că și spitalele din toată țara se află în prag de faliment? Spuneți-le oamenilor adevărul, spuneți-le ce se va întâmpla cu viețile lor!