Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2010
other · adoptat
Radu Bogdan Țîmpău
Aprobarea modificării ordinii de zi 54–55
Discurs
„Guvernul Boc este mai mult decât incompetent, este un guvern antinațional”
De la preluarea puterii, în decembrie 2008, și până acum, guvernele succesive ale lui Emil Boc au părut că sunt construite pe o caracteristică comună: o evidentă și
imbatabilă incompetență și nepricepere în gestionarea treburilor țării.
Însă ultima jumătate de an a demonstrat că acest Guvern nu este doar unul extrem de nevolnic, ci unul care lucrează împotriva intereselor naționale, împotriva intereselor cetățeanului român. După ce a sărăcit economia națională falimentând aproape 200.000 de firme prin introducerea impozitului forfetar, după ce a prăduit bugetarii prin reducerea cu 25% a salariilor, după ce a lăsat fără 15% mamele ce au în îngrijire copii și pe cei care beneficiază de ajutoare sociale, acum pregătește transformarea cetățenilor români într-o societate de sclavi.
Ultima bombă guvernamentală, lansată dinspre Palatul Victoria, anunță modificarea Codului muncii în mod dramatic pentru angajații din această țară. Astfel, se preconizează mărirea timpului de lucru până la 12 ore pe zi, introducerea zilei libere în cursul săptămânii, fracționarea concediului de odihnă, precum și scăderea amenzilor pentru munca la negru.
Altfel spus, după ce le-a fost tâlhărit venitul salarial din fiecare lună, acum se are în vedere lipsirea de orice fel de protecție a angajaților, iar replica acestui Guvern este mereu aceeași: acestea sunt condițiile FMI, ca și cum România s-ar fi transformat dintr-un stat suveran și independent într-o anexă sau departament al Fondului.
Ca liberal, nu pot spune că am o viziune de sorginte socială asupra societății, dar niciun om politic ce se consideră cu adevărat român nu poate să aprobe, fie și tacit, această umilire continuă a celor care produc valoare în această țară. Ceea ce se întâmplă acum ne arată foarte clar că, în calitate de oameni politici, este momentul în care trebuie să ne revendicăm mai puțin de la dreapta sau de la stânga ideologiilor și să fim, înainte de toate, români.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.