Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Călin Potor
Discurs
„Guvernul Boc își bate joc de bătrâni”
România: Guvernul închide spitale, dă vina pe pensionari, considerându-i asistați sociali, și îi condamnă la frig prin tăierea subvenției la căldură. Marea Britanie: Guvernul conservator, de dreapta, a demarat un program social complex, pornind de la constatarea că în timpul iernii mulți bătrâni suferă de frig și viața le este pusă în pericol. Programul britanic prevede trei tipuri de măsuri: 1. un sistem special de avertizare; 2. deplasarea periodică a asistenților sociali la casele pensionarilor cu venituri mici, pentru a vedea dacă au probleme de sănătate, dacă au alimente și căldură; 3. alocarea de fonduri pentru încălzire.
Este cel mai bun exemplu al modului în care o țară civilizată îi tratează pe pensionari și în care un guvern cu adevărat de dreapta își asumă responsabilități sociale. Iată că într-o societate normală nu se folosește „distincția ideologică” stânga _versus_ dreapta pentru a justifica umilirea unor categorii sociale sau învinovățirea lor.
Ar trebui să luăm aminte la acest exemplu și să ieșim din falsa discuție ideologică atunci când vine vorba de chestiuni elementare, care țin de gradul de civilizație și de dezvoltare al unei societăți care tinde măcar spre democrație...
*
„băsescu, cu „b” mic, nu respectă separarea puterilor în stat”
Recentele atacuri ale lui traian băsescu, evident cu litere mici, reprezintă fără doar și poate încă o nepermisă imixtiune în activitatea justiției române, pe care același președintejucător o dorește independentă. Mai nou, șeful statului, sub regimul căruia România a ajuns în ultimul hal din toate punctele de vedere, spune un lucru extrem de grav, respectiv că justiția nu ar mai trebui să aplice legea, sau să o aplice facultativ, în funcție de calculele puterii. băsescu cu „b” mic uită deliberat însă că nu justiția s-a pus în situații delicate, așa cum spune el, ci guvernul pe care-l girează, atunci când a luat măsurile aberante de tăiere a veniturilor și când a promovat și alte politici neconforme cu legea. Nu justiția creează probleme financiare în România, ci doar incompetența și corupția puterii.
Este ciudat faptul că traian băsescu vorbește despre respectarea echilibrului între puterile statului, când tot el este primul care încalcă principiul separației puterilor în stat, se substituie premierului, dă lecții Parlamentului și admonestează justiția. Este culmea ipocriziei!
Într-o țară normală, fiecare cetățean este îndreptățit să se adreseze justiției atunci când consideră că drepturile i-au fost încălcate. Justiția nu face altceva decât să judece în baza legilor. În cazul de față, nu discutăm calitatea actului de justiție, ci faptul că intervenția președintelui duce la subminarea competențelor puterii judecătorești. În mod deliberat nu se pun în executare hotărâri pronunțate de judecători, sub imperativul imposibilității de plată. Puterea judecătorească nu are datoria de a se interesa de posibilitățile de plată ale niciunui debitor, inclusiv ale statului. Instanța judecă dacă un drept reclamat, pretins a fi încălcat, a fost cu adevărat încălcat sau nu. Dacă da, pronunță soluția de obligare la plata de despăgubiri. Justificarea de tipul „nu plătim pentru că nu avem bani” este inadmisibilă și este o dovadă de iresponsabilitate. Pe acest principiu și firmele private ar putea spune la fel de bine „nu plătim impozite pentru că nu avem bani”, iar fiecare cetățean ar putea să nu-și mai achite datoriile la întreținere, utilități sau să le amâne cu vreo câțiva ani, pentru că nu are cu ce plăti.