„Guvernul Cîțu ascunde tăierile bugetare dezastruoase cu perdele de fum”
Am asistat, zilele acestea, atât în comisii, cât și în plenul reunit al celor două Camere, de-a dreptul siderați, la tentativele Guvernului Cîțu și ale colegilor senatori și deputați care susțin arcul guvernamental de a ne păcăli pe față atât pe noi, parlamentarii opoziției, cât și întregul popor român* privind ciuntirea finanțării principalelor domenii de activitate și de interes în plină pandemie. Chiar dacă miniștrii și parlamentarii de dreapta își permit să își bată joc pe față de opoziție, nu ar fi așa o mare problemă, având în vedere că nu poți cere nici politețe, nici bună-cuviință și nici echitate de acolo de unde nu sunt!* Însă PNL și USR PLUS, după ce au pierdut alegerile parlamentare recente, dar au confiscat guvernarea hoțește*
, acum vin și, cu zâmbetul pe buze, le bagă mâna în buzunare pensionarilor, elevilor, studenților, bugetarilor și investitorilor, prin lipsa acordării finanțărilor și a granturilor.
Coaliția austerității, pur și simplu, a tăiat, fără niciun fel de scrupule, investițiile vitale*
pentru toate domeniile de activitate, efect care va fi resimțit destul de rapid de fiecare dintre români, indiferent de vârsta și profesia lor.
Ceea ce uită domnul premier și colegii săi de cabinet este că perdelele de fum sub care încearcă să ascundă austeritatea pe care ne-au pregătit-o tuturor, cu multă migală, și care exceptează doar marea lor camarilă politică se vor dematerializa accelerat din lipsa banilor.
Nu poți pedala la nesfârșit cu basme prin care vrei să transformi austeritatea în prosperitate când vii cu alocații bugetare minuscule și care vor scrie încă o pagină de istorie neagră a guvernărilor de dreapta ale României.
Spre exemplu, colegii de la guvernare s-au bătut cu pumnul în piept că alocațiile ar fi crescut în 2021, începând cu luna ianuarie, când s-ar fi acordat a doua tranșă de 20%. În realitate însă, Guvernul a tăiat din ceea ce li se cuvenea copiilor în acest an. În loc de două tranșe de indexare a alocațiilor, în 2021 au prevăzut în buget o singură tranșă. Au eliminat cu totul tranșa din iulie. La fel de grav este și faptul că această creștere din ianuarie nu este de 20%, ci doar de 16% față de ceea ce era în plată în decembrie 2020.*
În ceea ce îi privește pe pensionari, și această categorie a fost păcălită de liberali, și nu o dată, ci de două ori, în semn de răsplată că i-au girat cu voturile lor! Dacă în campania electorală cei de la PNL dădeau asigurări că pensiile vor crește cu 8% de la 1 ianuarie, acum au tăiat și ceea ce era prevăzut în Legea pensiilor, respectiv indexarea cu rata inflației și cu 50% din creșterea salariului mediu.
Concret, în contextul exploziei prețurilor la energie, medicamente și alimente, înghețarea pensiilor înseamnă, de fapt, scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor. Și, pentru că bunul-simț le lipsește cu desăvârșire guvernanților noștri, aceștia vor cu insistență ca toți bunicii și părinții noștri să rămână și păcăliți, și fără bani. Cum s-ar putea traduce altfel scuza premierului Cîțu că majorarea de 8% promisă în campanie era în programul electoral, dar nu și în programul de guvernare?! Oare cei șapte ani de acasă ai miniștrilor Cabinetului Orban vorbesc în locul lor când nu respectă nici
măcar ceea ce scria în programul PNL de guvernare, în care se stipula că pensiile vor crește în fiecare an?! Sau poate cei din PNL și USR tratează în avans 1 aprilie și ne servesc o minciună imensă, împachetată sub forma unei noi intoxicări otrăvite, susținând că pensiile sunt mai mari cu 14% față de anul trecut?!
Într-adevăr, creșterea de 14% a fost aplicată, numai că în luna septembrie a lui 2020, strict pentru a masca eliminarea majorării de 40% prevăzute în lege.
Dar tupeul grosolan și demagogia distructivă ale lui Florin Cîțu* nu se opresc aici, din păcate! Spre deosebire de majoritatea statelor lumii, care au cât de cât grijă de populațiile lor, dislocând sume suplimentare pentru sănătate, având în vedere spectrul pandemiei pe care îl traversăm, PNL, USR PLUS au socotit că e mai bine să amputeze bugetul Sănătății cu 2,6 miliarde de lei. Au scăzut 2,2 miliarde de lei de la Ministerul Sănătății și 0,4 miliarde de lei la CNAS. Ca să manipuleze și să dezinformeze opinia publică privind acest nou atentat grav la sănătatea românilor, coaliția guvernamentală amestecă bugetul central al Sănătății cu ceea ce alocă aleșii locali pentru sănătate. Cu alte cuvinte, Cîțu aruncă pisica moartă peste gardul primarilor, care și așa primesc fonduri guvernamentale doar dacă au carnete de partid favorabile guvernului!
În acest context halucinant, trebuie să vă mărturisesc că sunt de-a dreptul șocat de faptul că furia miniștrilor îndreptată împotriva românilor nu se oprește aici!
După sănătate, și educația este alt domeniu grav afectat de dezinteresul guvernanților de dreapta!
Dar, ca să mai dreagă busuiocul, Florin Cîțu minte printr-o intoxicare. Acesta afirmă că sumele de bani de la Educație sunt mai mari decât anul trecut, numai că omite să precizeze că ponderea în PIB a acestor bani e mai mică* decât în 2020 și chiar mai mică decât în toate bugetele din ultimii 30 de ani. Obiectivul era ca bugetul Educației să ajungă la 6% din PIB. Numai că Guvernul Cîțu a alocat doar 2,55% din PIB, în condițiile în care sistemul educațional are provocări uriașe în pandemie.
O altă secvență a serialului de groază regizat de coaliția de dreapta, prin alcătuirea bugetului, având ca actor principal poporul român, vizează capitolul investițiilor. Toate rămân doar pe hârtie, prin dezinteresul și lipsa de preocupare crasă ale guvernanților. Întârzierea adoptării bugetului amână organizarea licitațiilor pentru derularea tuturor proiectelor trâmbițate de Cabinetul Cîțu undeva spre toamnă, iar pentru cele începute deja nu prea sunt bani, după cum se plâng până și primarii puterii.
Și Planul național de redresare și reziliență capătă și el, pe zi ce trece, valențele cântecului de sirenă, aidoma noilor autostrăzi! Nu același lucru se va întâmpla cu nemulțumirile din ce în ce mai mari și mai numeroase ale populației față de eșecurile strategice ale lui Cîțu! Sunt convins că *poporul român va taxa ferm și prompt atât fariseismul dreptei, cât și abuzurile la care suntem condamnați12!*
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Justificarea combină interesele unor grupuri specifice (pensionari, copii) cu apelul la binele comun (sănătate, educație).
„Guvernul a tăiat din ceea ce li se cuvenea copiilor în acest an. [...] În acest context halucinant, trebuie să vă mărturisesc că sunt de-a dreptul șocat de faptul că furia miniștrilor îndreptată împotriva românilor nu se oprește aici!”