Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2003
other
Daniel Ionescu
Discurs
Guvernul ”face cooperativãÒ cu parlamentarii din arcul puterii pentru a confisca cooperaþia printr-o ordonanþã de urgenþã.
Doamnelor ºi domnilor parlamentari,
Domnule prim-ministru,
Într-o economie socialã de piaþa, politicul construieºte fundamentele social-economice ºi culturale ale societãþii prin coroborarea principiului întâietãþii individului ºi a obiectivului social asupra capitalului, în fapt, esenþa economiei sociale, cu principiile care guverneazã economia concurenþialã de piaþa.
Economia socialã de piaþã a ajuns în România o umbrelã omnivalenta sub care, la adãpost de intemperiile democraþiei, arcul puterii, sub tutela P.S.D., îºi motiveazã demersul social-politic, economic ºi cultural, abscons, duplicitar ºi deseori antinaþional, prin care România se aliniazã în raport cu valorile lumii contemporane.
Economia socialã de piaþã n-a fost doctrina P.D.S.R. ºi, dupã cum dovedeºte actualul P.S.D., de când este la guvernare, nu este ºi nici nu va fi, pentru cã acest tip de economie promoveazã ºi îmbinã într-un raport de complementaritate negociatã, reiterez, valorile economiei sociale cu principiile economiei de piaþã, ceea ce nu este
cazul P.S.D. El este mai presus de lege. ªi de societatea civilã (!), care a devenit, la propriu, ciuca fiscalitãþii excesive ºi hârdãul în care se varsã neputinþa managerialã a Executivului.
La nivelul arcului puterii, cerinþele obiective ale economiei sociale de piaþã au cãpãtat iz de vetust. S-au alienat. ªi nu din necunoaºtere! Din nevoia atavicã de supravieþuire cu orice preþ.
ªi acest preþ îl plãteºte, ca de obicei, societatea civilã!
Economia socialã de piaþã are defecte! Multe. Este dificil de înþeles ºi, mai ales, dificil de pus în practicã pentru cã ea cere imperios construirea unei societãþi pluraliste, participative, democratice ºi solidare. Citez din acquis-ul comunitar în domeniu 1, pe care ni-l tot aruncã-n faþã P.S.D., ca ”iarbã de leacÒ:
”Economia socialã este, prin esenþã, formatã din cooperative, din mutuale ºi include asociaþiile care exercitã o activitate economicã. Ea contribuie activ la o economie de piaþã modernã ºi pluralistã ºi se dovedeºte a fi, prin aspectele sale economice, sociale, civile ºi participative, un partener de bazã al societãþii.Ò ªi, adaug eu, constituie un segment de întregire plurivalent, în procesul de edificare a unei economii de piaþã moderne.
La nivel internaþional, cooperaþia este reglementatã printr-o lege organicã ºi, acolo unde realitãþile au cerut-o, prin legi speciale, izvorâte funcþional din raportul general/particular.
Dovada cã, pentru Guvern, cooperaþia este doar o sinecurã ce urmeazã sã fie distribuitã clientelei politice, ºi nu o problemã vitalã pentru Naþiune o face înmormântarea proiectului de Lege privind organizarea ºi funcþionarea cooperaþiei, care zace în Parlament de la începutul legislaturii ºi înlocuirea lui cu un proiect propriu ce urmeazã sã fie înfãþiºat celor douã Camere la sfârºitul lunii curente, înveºmântat, ca de obicei, în hainele unei nenorocite ordonanþe de urgenþã.