Reducerea salariilor fără a se obține acordul salariatului este ilegală și încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocolul adițional la aceasta.
Angajatorul nu este stăpân pe „plantația cu angajați”, asta spun legislația europeană și jurisprudența CEDO. Responsabilii guvernamentali ignoră deocamdată hotărârile judecătorești cu privire la reducerile salariale și mai au doar puțin până să declare că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului este populistă, PSD-istă și inamică a reformării statului român.
Cel mai invocat argument în favoarea reducerii salariilor este acela al crizei ca stare de necesitate. Legea română și legea europeană recunosc principiul utilității publice ca bază a limitării dreptului de proprietate, dar numai în condițiile unei juste și prealabile despăgubiri. Cum ar fi putut arăta o asemenea justă și prealabilă despăgubire a salariaților cărora li s-a redus salariul fără acordul lor explicit?
Criza globală este un bun prilej pentru a crea condiții de maximizare a profiturilor viitoare pe seama salarizării mizerabile și a distrugerii statului social.
Guvernul ar trebui să reevalueze onest costul crizei suportat de diferitele categorii de cetățeni. Pentru asta ar trebui ca Guvernul să fie el însuși onest cu cetățenii. Restricțiile salariale guvernamentale nu mai par atât de etice când analizăm realitatea, iar instanțele nu își propun să-l contrazică pe domnul Boc, ci doar să facă ordine pe „plantația” guvernamentală.
## „Lipsa autostrăzilor”
România pierde anual zeci de milioane de euro din cauza lipsei autostrăzilor. Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol și, cu toate astea, nicio autoritate nu înghite cu noduri din cauza poziției rușinoase pe care ne clasăm. Ba, mai mult, premierul Emil Boc este foarte mândru că în acest an vor fi terminați nici mai mult, nici mai puțin de 46 de kilometri de autostradă.
Instituția condusă de ministrul Boagiu se va apleca, în următoarea perioadă, asupra Coridorului IV (Constanța–Nădlac), dar ce se întâmplă cu Autostrada Transilvania, că lucrările au început de șase ani și sunt gata puțin peste 50 de kilometri? E criză și bani nu prea sunt pentru continuarea proiectului. Nu era oare mai eficient să se găsească soluții, dacă tot a fost început acest proiect, și să se termine odată lucrările? Prioritățile sunt schimbate după
interesele unuia și altuia, dar nimeni nu răspunde pentru acest lucru.
Termenele de execuție nu sunt respectate și nimeni nu este sancționat. Calitatea lucrărilor lasă întotdeauna de dorit și nimeni nu plătește pentru asta. Oare când se va înțelege că autostrăzile reprezintă un factor crucial pentru România?
Filozofia românească „merge și așa” nu mai ține. Mii de turiști refuză să vină în România din cauza zecilor de ore pe care trebuie să le petreacă străbătând două-trei sute de kilometri.
Companiile pierd anual milioane de euro din cauza timpului pierdut în trafic. Am scăpat printre degete o investiție uriașă de câteva sute de milioane de euro pe care cei de la Mercedes au preferat să o facă în Ungaria, deoarece vecinii noștri au drumuri ca lumea.
O țară, membră a Uniunii Europene are puțin peste 300 de kilometri de autostradă, dintre care jumătate făcuți înainte de 1989? Până când ne vor amăgi cu planuri și termene mincinoase? Decât să iasă și să anunțe proiecte fanteziste, cei de la Ministerul Transporturilor ar face mai bine să găsească surse viabile de finanțare, să negocieze bine contractele și să urmărească la sânge respectarea termenelor de execuție. La tăiat de panglici și la inaugurări cu surle și trâmbițe să se gândească când vom avea măcar vreo 1.000 de kilometri de autostradă pe care să se poată circula în condiții normale. Altfel, peste zeci de ani vom continua să privim, de la distanță de-o autostradă, cum ne ocolesc investițiile.
*
## „Proiectul de buget pe anul 2011”
Conform Proiectului de buget pe anul 2011, Guvernul Boc va continua aceeași politică de hărțuire practicată ca și până acum pentru a strânge bani la bugetul țării fără a renunța însă la favoritismele pentru clientela politică. Vor miza pe un buget alcătuit din amenzi date puținelor firme care reușesc cu greu să își mai desfășoare activitatea sugrumate de taxe și impozite, vor încasa în continuare același TVA mărit ca și până acum, aplicat nediferențiat la toate produsele de bază, menținând aceleași prețuri ridicate la alimente, și vor confisca în continuare tot ceea ce se poate confisca.
Acest Guvern are o viziune contabilă îngustă asupra bugetului. Este un buget de criză. În momentul de față acest buget conduce la prelungirea crizei, nu la ieșirea din criză.
Bugetul pe 2011 nu este un buget pe politici publice, ci pe ministere, continuându-se ineficiența în cheltuirea banului public, accentuează decalajele economice și sociale față de țările din UE27. Prin închiderile de școli și spitale din mediul rural/urban, discrepanța dintre oraș și sat crește, contrar principiilor europene.
Pensionarii, profesorii, agricultorii și salariații din sistemul sanitar au fost primii sacrificați în numele crizei. În acest timp, risipa banului public și evaziunea sunt în creștere.
Bugetul a satisfăcut clientela politică a puterii, fără a ține cont de necesitățile reale ale României.
Anul acesta nu mai sunt bani pentru pensii, salarii, programe sociale și investiții, deoarece doamna Udrea are de dus o campanie în partid. Acest lucru îi va costa pe
români 4 miliarde de euro. Românii trebuie să știe că toți trebuie să plătim din buzunar acești bani.
Singurul criteriu în baza căruia se va decide care drumuri se asfaltează și care nu este cel politic și este legat exclusiv de interese politice.
Acest Guvern a transformat țara în propriul teren de joacă, iar pe cetățeni în pionii lui. Această încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenilor, practicată de actualul Guvern, trebuie să înceteze. *
## „Reforma statului în varianta băsesciană”
În anul 2004, Traian Băsescu a părut multor cetățeni a fi o soluție credibilă în vederea obținerii unui nivel de trai mai bun. Românii chiar au crezut că vor trăi bine dacă domnul Băsescu va fi președinte.
În 2009, același domn Băsescu promitea reformarea statului în beneficiul românilor. Reforma statului părea a fi leacul potrivit pentru multele beteșuguri de care suferă societatea românească.
Dar câți alegători își puteau închipui că reformarea statului se va desfășura atât de haotic și mincinos?
De aproape doi ani auzim că bugetul public al pensiilor este golit de pensiile de invaliditate și că, dacă s-ar face ordine în această privință, pensiile celelalte ar fi îndestulătoare.
Comisiile teritoriale de specialitate au verificat 170.966 de persoane care păreau a fi eronat încadrate în grad de invaliditate. După o asemenea activitate costisitoare au fost depensionați mai puțin de 0,3% din totalul pensionarilor de invaliditate. Este probabil ca acțiunea să fi costat mai mult decât economia realizată prin depensionarea celor 2.197 persoane.
De ani întregi, domnul Băsescu ne tot spune că sunt prea mulți „asistați”, trimiterile sale cele mai dure fiind către cei care primesc ajutor social și nu ar fi, de fapt, săraci.
După o campanie de control a Ministerului Muncii, principalele motive ale suspendării ajutorului social sunt de ordin administrativ: asistații cu afecțiuni cronice invalidante nu au prezentat certificate medicale emise numai de către experții asigurărilor sociale, orele de muncă nu au fost bine calculate de autoritățile locale, primarii nu au dispus anchete sociale la fiecare 6 luni – asistenții sociali or fi fost „reformați”! – sau nu au transmis date statistice la județ.
Au greșit autoritățile și se suspendă ajutorul amărâților!
Văzând cât de lejer își joacă Președintele țării propria credibilitate – făcută praf de rezultatele controalelor poruncite chiar de el –, ne întrebăm de ce ar trebui să mai credem orice altceva ne mai spune. De ce să credem că trebuie să transformăm Codul muncii în „codul profitului”? De ce să credem că reducerea salariilor se face în interes național? De ce să credem că interesul național, în varianta prezidențială, este altceva decât interesul unui grup precis definit politic și economic?
*
## „Guvernanții reformează cu parul”
Guvernanții noștri reformează cu parul pensiile, educația, administrația, sistemul de sănătate, apărarea și siguranța publică, fiscalitatea, relațiile de muncă. Reformismul lor
convulsiv este neînfrânat și, după ce adoptă o lege, se grăbesc să o modifice de cel puțin cinci ori într-un an, de preferință fără cvorum în Parlament.
Unde vor să ajungă, ce strategie urmează, ce resurse angajează în reformă?
Acești guvernanți produc hârtii și haos. Dacă hârtiile pot fi doar ridicole, haosul este periculos. Prostiile impuse de guvernanți în domeniile esențiale ale vieții economice și sociale vor fi cu mare dificultate eliminate.
Una dintre problemele mari ale României o constituie sustenabilitatea sistemului public de pensii. Îmbătrânirea populației, numărul mic al salariaților declarați de angajatori și asigurați în consecință, ponderea semnificativă a românilor care se pensionează anticipat sau din cauza diferitelor invalidități sunt tot atâtea surse de îngrijorare pentru toate guvernele europene. Toți intenționează să crească vârsta legală de pensionare sau au făcut-o deja, dar nu fără judecată. Mai înainte de a modifica legile, guvernele europene responsabile au adoptat legi care să crească finanțarea sistemelor publice de pensii printr-un mix de surse fiscale și parafiscale. Pensiile publice sunt plătite nu doar din contribuții sociale, ci și din taxe și impozite special dedicate. Dacă vârsta legală de pensionare crește, guvernele responsabile acționează și asupra cauzelor care-i determină pe cetățenii cu vârste mai mari de 50 de ani să se gândească la pensionarea timpurie.
Pentru a încuraja menținerea lor în activitate, guvernele cu cap ameliorează accesul la îngrijiri medicale speciale, stimulează angajatorii pentru a-i menține în activitate, legiferează avantaje serioase pentru o pensionare întârziată, diversifică formele în care salariații în prag de pensionare pot să-și continue munca în regim part-time și să primească parțial beneficiile pensionării. Doar Guvernul nostru facilitează concedierea acestor oameni, reduce resursele sistemului sanitar, mărește costurile îngrijirilor medicale suportate direct de pacient, limitează accesul la pensionarea anticipată sau la cea de invaliditate, taie beneficiile de asistență socială. Ce le rămâne acestor oameni de făcut? Avem o guvernare fără cap.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Florin Costin Pâslaru · 7 decembrie 2010 · monitorul.ai