Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Aș vrea să le amintesc domnilor senatori care au intervenit – și o fac pentru că, deși sunt noi, eu, cel puțin, i-am perceput ca pe niște oameni foarte aplecați asupra modului în care se legiferează și asupra principialității legiferării aici, în Senat – că această inițiativă, chiar prin textul ei, așa cum a fost elaborat, repet, de Guvernul Tăriceanu – pe acest text de ordonanță punându-și semnătura și doi colegi senatori din actualul Parlament, este vorba de domnul senator Cristian David, fost ministru al internelor și administrației, și de domnul senator Varujan Vosganian, fost ministru al economiei și finanțelor – prevede clar, la art. III, că: „Prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 246/2005, se înființează Fundația «Colegiul Național de Afaceri Interne», a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.“
Înclin să cred, deși nu am, sincer, dovada sau textul de lege prin care să vă justific acest lucru, că și Fundația Colegiul Național de Apărare are ca temei legal un text similar și că domnii foști miniștri, actuali senatori, au avut ca model de text un text de lege anterior.
Eu cred că este un instrument extrem de util, pentru că este foarte clar: o fundație nu-și propune să obțină profit, ci, cel mult, să promoveze, să sprijine, să dezvolte și să afirme cercetarea științifică într-un domeniu în care, iată, se pregătesc specialiști prin Colegiul Național de Afaceri Interne, însă poate că acesta nu are un cadru suficient, și nici susținerea financiară. Printr-o fundație, inclusiv una de utilitate publică – care nu obligă Guvernul s-o susțină financiar –, se creează această posibilitate, pe niște proiecte importante.
Vă rog să creăm acest mecanism de lucru care să fie de folos Ministerului Administrației și Internelor. Avem cu toții – sunt ferm convins de lucrul acesta – suficiente motive să credem că este nevoie de așa ceva.
Repet, susțin textul Guvernului, apreciez modul în care comisia de specialitate a finalizat acest raport. Colegul meu de la Ministerul Administrației și Internelor îmi oferă un argument pe care mă simt obligat să vi-l prezint: „Reglementările de referință constituie o inițiativă destinată specializării resursei umane pentru integrarea în Spațiul Schengen, fiind o continuare a demersurilor deja făcute în acest sens de Ministerul Administrației și Internelor, alături de înființarea Colegiului Național de Afaceri Interne, respectiv a Departamentului Schengen”.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.