Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Teodor Atanasiu
Discurs
„Guvernul tuturor posibilităților... abuzive”
Deși domnul Boc declara, în februarie, că orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va avea aceeași soartă precum Constantin Iancu, director al Administrației Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare, care a trebuit în cele din urmă să-și dea demisia după ce scandalul numirii sale ajunsese la paroxism, constatăm în această perioadă că una ni se spune și alta este de fapt procedura guvernamentală.
Avem acum ocazia de a constata că în acest guvern au loc numiri în funcții ale unor persoane controversate, alese pe criterii cel puțin dubioase, neverificate sau mai degrabă ascunse publicului, până ce dezvăluirile despre acestea încep să provoace reale cutremure mediatice.
Dacă în cazul DGIPI s-a ajuns la numirea unui șef al instituției care numai după opt zile de la numire a fost reținut, ne întrebăm ce mai poate urma în săptămânile următoare. Este pentru prima dată în istoria recentă a României când șeful unei structuri departamentale din siguranța națională este arestat!
De la plecarea rapidă a doi miniștri de interne din guvern, din cauza propunerilor la DGIPI, s-a ajuns acum la propuneri absolut năucitoare! A fost numit recent ca șef al DGIPI un personaj cercetat într-un dosar... sau mai multe, cu implicații dezastruoase... mită, presiuni, furnizarea de informații secrete, trafic de droguri. Domnul Boc spune că nu știa nimic. De unde să știe? E doar prim-ministru! Cine să-l informeze?
Dar știa domnul Bazac, care e doar ministru, ce ocupații, la cerere, a avut noul numit în funcție de conducere la DGIPI, că doar listingurile de telefoane se pot solicita în baza bunelor relații, așa, ca între prieteni... sau rude... Doar prietenii și rudele la nevoie se cunosc, dar, din păcate, aceste binefaceri le mai află și DNA-ul, chiar dacă este vorba doar de o mână de ajutor la ceas de amenințare... telefonică, doar!
Și ca totul să încheie numirile din primele luni de guvernare în stil „revoluționarˮ, aflăm că mai avem parte de una recentă, cel puțin la fel de spectaculoasă ca cele mai sus menționate: Emilian Cutean, proaspăt repus la șefia Secretariatului pentru Problemele Revoluționarilor, a fost trimis în judecată pentru operațiuni financiare incompatibile cu funcția și abuz în serviciu, respectiv complicitate la aceste infracțiuni.
Emilian Cutean este inculpat pentru promovarea unei hotărâri de guvern prin care s-ar fi dirijat trei miliarde de lei vechi către Asociația „Club 22ˮ, organizație înființată și condusă de el. „Club 22ˮ a primit banii în cadrul programului „15 ani de la Revoluția Românăˮ, un program comemorativ aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.213, din 9 decembrie 2004. Potrivit rechizitoriului, sumele de care a beneficiat Asociația „Club 22ˮ sunt necuvenite și sunt considerate prejudiciu adus Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.
Absolut fabulos! Știți ce răspunde domnul premier Boc la întrebările mirate ale presei? „Pot să vă spun că aflu pentru prima dată lucrurile pe care mi le-ați spus, o să am o discuție cu colegii de la PSD dacă lucrurile pe care le spuneți sunt adevărate și vom lua o decizie în acest sens.ˮ