Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 septembrie 2013
Declarații politice · retras
Ion Diniță
Discurs
„Guvernul USL și PC se țin de cuvânt – românii consumă pâine mai ieftină!”
Din această săptămână, un deziderat concret al Partidului Conservator, respectiv reducerea TVA la pâine și produsele de panificație, a intrat în vigoare, ieftinirea acestora fiind extrem de benefică pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi a românilor, îndeosebi a pensionarilor. Potrivit ordinului comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului finanțelor publice, publicat în 28 august 2013 în Monitorul Oficial, prin pâine se înțelege produsul preparat dintr-un aluat obținut din diferite sortimente de făină, utilizate în ansamblu sau singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentarea drojdiei și precopt/copt, inclusiv în stare congelată, dar la care nu s-a adăugat miere, ouă, brânză sau fructe și care are un conținut de zahăr și de grăsimi în substanță uscată de maximum 5% din greutate. După ce modificările au intrat în vigoare, de la începutul acestei săptămâni, majoritatea producătorilor au anunțat ieftinirea imediată a prețului pâinii, odată cu ordinul care definește produsele cărora li se va aplica o cotă redusă de TVA de 9%.
Prin această decizie politică, Guvernul USL a dovedit că își respectă promisiunile făcute în campania electorală de anul trecut și va face dreptate milioanelor de români prejudiciați financiar și moral de către guvernele anterioare. Reamintesc că măsura scăderii TVA-ului la pâine la 9% a fost propusă încă din 2006 de către parlamentarii Partidului
Conservator, la inițiativa președintelui fondator Dan Voiculescu.
Dincolo de preconizata reducere a fenomenului evaziunii fiscale, aplicarea TVA de 9% va duce inevitabil la majorarea consistentă a puterii de cumpărare a românilor, având în vedere faptul că pâinea este un produs zilnic în coșul tuturor românilor. Mai mult, un alt efect al acestei măsuri va fi probabila diminuare a pieței negre, o mare parte din cuantumul acesteia urmând să se transforme în consum oficial fiscalizat.
Sunt convins că Parlamentul va da tot sprijinul pentru aprobarea ordonanței referitoare la reducerea TVA la pâine. De asemenea, salut, pe această cale, campaniile de informare ale firmelor serioase, oneste din domeniu, care au scăzut încă din prima zi de aplicare prețul la pâine. Am asistat, din acest punct de vedere, la un act de solidaritate cu Guvernul, cu USL, o idee menită să descurajeze de acum înainte potențialii evazioniști din domeniu, aceia care se fac că uită că sunt obligați să micșoreze prețul pâinii. Mai mult, pe această cale, fac un apel public tuturor românilor de bunăcredință să avertizeze instituțiile abilitate ale statului în legătură cu posibilele exemple de neaplicare a acestei legi, care ar dăuna tuturor consumatorilor de pâine și produse de panificație din țară.
Reducerea TVA la panificație va aduce venituri mai mari la bugetul de stat și va combate evaziunea fiscală. România va avea venituri suplimentare la bugetul de stat, chiar cu un TVA mai mic, prin combaterea evaziunii fiscale. Obiectivul urmărit cu scăderea TVA de la 24% la 9% la pâine, făină și grâu, destinate panificației, vizează combaterea evaziunii fiscale și scoaterea la suprafață a zonei gri din acest sector. Să ne reamintim că, până acum, la nivel european, consumul de pâine este de 89 de kilograme pe cap de locuitor, în timp ce în România este de doar 23 de kilograme, diferența fiind evaziunea fiscală, care va fi covârșitor diminuată prin măsura aplicată din această săptămână. De asemenea, decizia Guvernului USL va salva multe fabrici importante din domeniile panificației și cărnii de la intrarea în insolvență în următoarea perioadă.