Cristina Elena Dobre

„Haiducia de sorginte comunistă a domnului Boc”

Pe zi ce trece, Cabinetul Boc dă dovadă că este tot mai depășit de situație și recurge la măsuri care de care mai păguboase pentru societate, dar, atenție, și pentru imaginea României. Ultima găselniță a premierului Boc este așa-zisa contribuție de solidaritate. Concret, este vorba despre posibilitatea de a percepe de la angajații la stat o „contribuție de solidaritate” de 90%, aplicată la diferența de venit care depășește nivelul salariului președintelui României, de peste 8.000 lei, iar conform declarațiilor premierului „din sumele astfel obținute urmând să fie sprijinite din punct de vedere salarial persoanele cu venituri reduse”. Premierul a mai precizat că nu este vorba despre o taxă și că măsura va fi introdusă printr-o ordonanță de urgență.

Ceea ce intenționează să facă premierul Boc este lipsit de orice logică și încalcă mai multe principii ale democrației. În primul rând, ceea ce vrea să facă Guvernul încalcă flagrant principiile performanței și competenței. Oriunde în lume, angajații, inclusiv cei de la instituții sau firme de stat, sunt plătiți și ținându-se cont de performanțele pe care le realizează, iar dacă performanțele obținute sunt ridicate, și retribuția este pe măsură. Ei bine, conform tezei premierului Boc, nu mai contează rezultatul muncii. Ți se taie din câștig dacă venitul tău îl depășește pe cel al șefului statului. Aici, premierul Boc mai vine cu o idee originală, ca să nu spun năstrușnică. Utilizează drept etalon salariul Președintelui României. Cine îi dă dreptul premierului să utilizeze acest etalon? Sunt state, și am să dau doar exemplul SUA, unde oficial, salariul președintelui nu este cel mai mare din țară. De ce trebuie ca în România salariul președintelui să fie considerat ca fiind plafonul maxim admis pentru bugetari? Și, atenție, premierul, când se referă la bugetarii care vor fi taxați cu această „contribuție de solidaritate”, nu se referă la salariile acestora, ci la venituri. Este deci o măsură cu un dublu arbitrar. Drept etalon este luat salariul președintelui, iar pentru bugetarul ce urmează să fie taxat, se ia în considerare venitul realizat, ceea ce este total diferit față de salariul acestuia. În venit pot intra și dobânzi bancare lunare, pot intra și dividende, pot intra și sumele obținute din diverse activități _part-time_ . Dar nu contează! Și ar mai fi o problemă pe care premierul nu o explică: cine vor fi beneficiarii – care

sunt criteriile de selecție pentru aceștia? – sumelor rezultate din respectiva contribuție și cum, sub ce formă vor fi acordate acestea.

Nu în ultimă instanță, actul normativ pregătit de Guvern este dincolo de limita Constituției, pentru că anulează un drept câștigat. Îmi este greu să cred că fostul – poate încă actualul – profesor de drept constituțional de la Cluj, Emil Boc, nu cunoaște acest principiu constituțional. Sunt convins că doar îl ignoră, bazându-se pe două realității 100% românești: „Mulți văd, puțini pricep” sau „Poate merge și așa”!