Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2026
other
Titus Corlățean
Întrebări, interpelări și răspunsuri 1–8
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Hristos a înviat!
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
O să vă rog să-mi permiteți să prezint atât interpelarea, cât și textul întrebării – pe care le-am pregătit pentru sesiunea de astăzi.
Interpelarea este adresată domnului Ilie-Gavril Bolojan, prim-ministrul României, domnului Radu-Dinel Miruță, viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, domnului Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, doamnei Oana-Silvia Țoiu, ministrul afacerilor externe, și domnului Demeter András István, ministrul culturii, interpelare formulată de senatorul Titus Corlățean, Circumscripția electorală nr. 16 Dâmbovița, Grupul parlamentar al PSD.
Obiectul interpelării: „Măsuri avute în vedere de către autorități pentru marcarea oficială la nivel național și internațional a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon în România”.
Stimate domnule prim-ministru, Stimați miniștri,
Prin prezenta interpelare, doresc să reamintesc Guvernului României Legea nr. 256 pentru declararea zilei de 4 iunie drept „Ziua Tratatului de la Trianon” în România, al cărei inițiator am avut onoarea să fiu, intrată în vigoare la data de 11 noiembrie 2020.* Tratatul de Pace de la Trianon este un act de o deosebită importanță istorică și politică; acesta a însemnat nu doar consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la patria-mamă*